Fotbal intern

New-entry pentru Bogdan Vintilă la Berceni. Cine s-a prezentat la antrenamentele celor de la FCSB. Exclusiv

23.05.2020 | 19:15
Newentry pentru Bogdan Vintila la Berceni Cine sa prezentat la antrenamentele celor de la FCSB Exclusiv
ADVERTISEMENT

Olimpiu Moruțan este ultimul jucător care a ajuns în cantonamentul de la Berceni al celor de la FCSB și s-a pus la dispoziția antrenorului Bogdan Vintilă.

Din informațiile FANATIK, mijlocașul de 21 de ani s-a prezentat sâmbătă, 23 mai, la pregătirile echipei, iar în cursul serii acesta a făcut deja și o mișcare pe terenurile de la Berceni.

ADVERTISEMENT

Olimpiu Moruțan s-a prezentat la antrenamentele FCSB de la Berceni. Mijlocașul aștepta acordul medicilor

FCSB este aproape în efectivul cu care va aborda ultima parte a campionatului, cele 8 etape rămase din play-off. Ultimul jucător care a ajuns în cantonament este mijlocașul de 21 de ani, Olimpiu Moruțan, unul dintre oamenii pe care Gigi Becali visează să ia milioane de euro.

Moruțan nu a venit acum o săptămână alături de colegii săi, pentru că nu se putea încă antrena după o intervenție chirurgicală simplă, dar necesară. El a mai avut nevoie de câteva zile de pauză. A mers să obțină acordul medicului, iar apoi a venit la Berceni.

ADVERTISEMENT

Sâmbătă, 23 mai, la al doilea antrenament al zilei și-a făcut apariția și Olimpiu Moruțan, care a făcut câteva mișcări de stretching, urmând ca în zilele următoare să intre la pregătire „normală”, în grupuri de câte 4.

Moruțan a făcut testul Covid în urmă cu câteva zile, dar este posibil să-l repete, așa cum au făcut și ceilalți colegi ai săi după prima săptămână de antrenamente specifice. Cel pe care Gigi Becali îl alinta „Prințul” acum ceva timp face parte din tripleta Coman – Man – Moruțan cu care Becali visează să dea tunuri financiare.

ADVERTISEMENT

Doar Harlem Gnohere nu este dintre cei pe care Vintilă îi mai așteaptă. Ceilalți absenți au interzis la Berceni!

În acest moment, la pregătirile celor de la FCSB mai este așteptat Harlem Gnohere, despre care staff-ul nu are detalii de ultim moment. Atacantul era acasă în Belgia și-și căuta rută de avion spre București. Nu a ajuns încă…

Gigi Becali a pus șase dintre jucători pe lista neagră și i-a băgat în șomaj tehnic în momentul în care s-a decretat starea de urgență pe teritoriul României.

ADVERTISEMENT

Dintre aceștia doar Bogdan Planic a revenit la antrenamente, el fiind în izolare acum la Berceni, la fel ca și grecul Aristidis Soiledis. Este așteptat și „Bizonul”, dar ceilalți patru (Bălgrădean, Popa, Stan, Momcilovic) au primit interzis de la patron să se mai prezinte la antrenamente.

  • 800.000 de euro este cota actuală a lui Olimpiu Moruțan, care a împlinit 21 de ani pe 25 aprilie 2020
  • 30 iunie 2023 este data la care expiră contractul lui Moruțan cu FCSB, el fiind transferat de Gigi Becali de la Botoșani în ianuarie 2018 și venind la echipă în vara acelui an
ADVERTISEMENT