Oliver Hintsa (25 de ani) a vorbit pentru FANATIK înainte de marele meci dintre Suedia și România. Internaționalul din Eritreea, născut în Suedia, e convins că „tricolorii” pot reuși un rezultat bun în primul meci din Liga Națiunilor. Hintsa are un început bun de sezon la Dinamo, iar atacantul în vârstă de 25 de ani a evoluat la loturile de tineret ale Suediei, la fel ca fratele său. Nașul său este o legendă a lui Arsenal.
Oliver, crezi că Suedia e mare favorită împotriva României? Ce părere ai despre naționala României?
– Nu cred că Suedia este clar favorită, dar, desigur, are prima șansă. Suedia are jucători importanți pe multe poziții și, de obicei, este puternică acasă. Va fi un meci captivant, cred eu.
Cum ți se pare Suedia? Îi aveți pe Gyokeres, pe Isak, dar totuși prestația de la Campionatul Mondial nu a fost cea mai reușită. Crezi că aveți șanse să vă calificați în Liga Națiunilor?
– În momentul de față, Suedia are un lot tânăr, cu mult talent. Se vorbește despre o generație de aur. Suedia s-a chinuit destul de mult să se califice la Cupa Mondială, dar, odată ajunsă acolo, fanii suedezi au fost mulțumiți de parcurs. Desigur, toată lumea și-ar dori să meargă mai departe, dar când joci împotriva Franței, care are o super-echipă, nu poți avea pretenții prea mari. Cred că Suedia se va descurca destul de bine în Liga Națiunilor.
Fratele tău a jucat la tineret pentru naționala Suediei… Îl convingi să vină în România?
– Da, Elliot evoluează la Eskilsminne IF. E tot atacant și are un meci pentru naționala Suediei U18. Chiar a fost luna trecută la București, m-a văzut jucând pentru Dinamo. I-a plăcut și poate pe viitor va veni și să joace aici, nu se știe niciodată.
Povestește puțin cum ai ajuns să fii botezat de Freddie Ljungberg și ce relație ai cu el. E unul dintre cei mai importanți jucători din istoria Suediei.
– Îi dau mesaj după fiecare meci. Tata a jucat alături de el în tinerețe și au avut o relație foarte apropiată. Este o mare legendă, mai ales în Suedia. Am învățat multe de la el, în special mici ponturi, atât pe teren, cât și în afara lui, cum ar fi chestiunile legate de mentalitate.
Pe 5 octombrie, Suedia va veni pe Arena Națională. Mergi la meci?
– Da, sper ca ambele echipe să aibă șanse de calificare și voi merge împreună cu prietena mea. Va fi emoționant pentru mine, incitant și cred că va fi de asemenea un meci pe muchie de cuțit.
Ai ales să joci pentru naționala din Eritreea. Ai avut 3 meciuri pentru Suedia U16. De ce ai luat această decizie?
– Am trăit toată viața în Suedia și am jucat câteva meciuri la tineret, dar când a apărut oportunitatea de a reprezenta Eritreea, m-am simțit onorat și am vrut să ofer ceva înapoi unei țări care a trecut prin momente grele. A fost emoționant când am îmbrăcat tricoul pentru prima dată.
Ai un început de sezon bun la Dinamo. Crezi că puteți câștiga titlul în acest sezon?
– Am început bine sezonul și mă bucur că pot să-mi aduc contribuția. Fanii au fost alături de noi încă din primul meci și este un sentiment minunat să-i răsplătești. Este un sezon lung, am jucat doar 10 meciuri. Adică 25% din sezon. Se pot întâmpla multe. Însă noi ne concentrăm doar pe următorul meci și pe dorința de a progresa și de a ne dezvolta ca echipă.
Care e obiectivul tău personal în acest sezon la Dinamo?
– Nu am un obiectiv personal dincolo de faptul că vreau să ajut cât de mult pot, iar ca atacant, cel mai bun mod de a face asta este prin goluri și pase de gol.