Oltenii, cu moralul la pământ după al 5-lea meci fără victorie: „E o oboseală mentală”

Eduard Dimiean   
în Universitatea Craiova
23/01/2021, 23:44
Oltenii, cu moralul la pământ după al 5-lea meci fără victorie: „E o oboseală mentală”
Oltenii, cu moralul la pământ după al 5-lea meci fără victorie: „E o oboseală mentală”. FOTO: sportpictures.eu

Jucătorii lui U Craiova sunt cu moralul la pământ după ce au ajuns la al 5-lea meci fără victorie în Liga 1, iar principala problemă pare să fie lipsa unui marcator veritabil în fața porții adverse.

U Craiova a remizat pe teren propriu contra celor de la Viitorul, Paul Papp marcând golul oltenilor pe final de primă repriză, iar Artean a egalat în debutul reprizei secunde.

Oltenii pierd contactul cu liderul FCSB, fiind la 6 puncte în spatele acestora, pe locul 3 în clasament cu 35 de puncte acumulate în 18 partide disputate.

Oltenii, cu moralul la pământ după al 5-lea meci fără victorie: „Nu reușim să o băgăm în poartă”

Paul Papp a explicat la finalul partidei că lipsa golului este cea care a provocat declinul de formă prin care U Craiova trece în acest moment: “Din păcate am luat gol la o fază care nu anunța nimic, un gol ușor, au avut și noroc, alte ocazii nu au avut. Noi am făcut o primă repriză foarte bună, per ansamblu nu am jucat prost dar ne lipsește golul și asta ne face să nu câștigăm în momentul de față.

În vestiar e frustrant pentru că nu câstigăm, ne dorim să ne batem la titlu dar nu reușim să o băgăm în poartă. Suferim la gol și din păcate asta este. Sunt fericit că am dat gol, sunt foarte trist că am luat gol, mă antrenez 100% iar când Mister are nevoie de mine sunt pregătit.

Toată cariera m-am antrenat pentru că sunt profesionist. Ne facem calculele pentru următorul meci, pentru că în 3 zile ne așteaptă un meci greu la Voluntari. Luăm fiecare partidă în parte”, a declarat Papp după U Craiova – Viitorul 1-1.

Reagy Ofosu anunță o epuizare mentală la nivel de echipă

Reagy Ofosu, jucătorul lui U Craiova, acuză o epuizare mentală care are loc în interiorul echipei iar echipa nu poate să transpună în teren ceea ce lucrează la antrenamente: “Am vrut să câștigăm acest meci, cred că prima repriza a fost una bună, după ce am primit golul am pierdut din încredere.

Nu am reușit să câștigăm azi dar asta este. Ne-am pierdut încrederea după ce am fost egalați. Trebuie să analizăm lucrurile astea. Suntem obosiți, este o oboseală mentală. Toți jucătorii ofensivi vrem să înscriem, lucrăm la antrenamente și încercăm să ne îmbunătățim.

Sunt multe puncte diferență acum dar sezonul este unul lung și sper să ne revenim în formă pentru finalul sezonului”, a declarat Ofosu la finalul partidei.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Voluntari – Universitatea Craiova: 2,05 este cota pentru „X la pauză”. Vezi aici toate cotele!

Închide ×