Sport

Oltenii lui Adrian Mititelu distrug arbitrajul de la FC U Craiova – FC Argeș 0-1: „Se făcea că nu vede! Au jucat în 12 oameni. Le-a ieșit!”

Claudiu Bălan și Vlad Achim au comentat deciziile „centralului” Cătălin Roman la finalul meciului FC U Craiova - FC Argeș, scor 0-1.
26.02.2025 | 00:37
Oltenii lui Adrian Mititelu distrug arbitrajul de la FC U Craiova  FC Arges 01 Se facea ca nu vede Au jucat in 12 oameni Lea iesit
Jucătorii lui Mititelu au distrus arbitrajul lui Cătălin Roman de la FC U Craiova - FC Argeș 0-1: „Se făcea că nu vede”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

S-a lăsat cu scandal la derby-ul FC U Craiova – FC Argeș, scor 0-1, din Liga 2. Jucătorii lui Adrian Mititelu au comentat haosul de pe arena din Cetatea Băniei și au mărturisit că șansele la calificarea în play-off sunt mai mici ca niciodată, după eșecul în fața piteștenilor.

Jucătorii lui Mititelu au distrus arbitrajul lui Cătălin Roman de la FC U Craiova – FC Argeș 0-1: „Se făcea că nu vede”

Partida FC U Craiova – FC Argeș a avut de toate. Finalul primei reprize a oferit o gafă de cascadorii râsului în careul oltenilor. Stijn Meijer a boxat mingea cu ambele mâini, iar „centralul” Cătălin Roman a acordat lovitura de la 11 metri, care a fost transformată de Mihai Roman II.

ADVERTISEMENT

Un alt moment de necrezut s-a întâmplat în repriza secundă. Bogdan Andone a avut 12 jucători pe teren în minutul 84 al meciului, deoarece arbitrii nu au observat că un jucător legitimat în Trivale nu a părăsit suprafața de joc după ce a fost schimbat.

La finalul meciului de pe arena din Craiova, jucătorii lui FC U au vorbit despre haosul creat la primul meci oficial din 2025. Claudiu Bălan a spus și că oltenii au pierdut orice șansă la calificarea în play-off după acest eșec.

ADVERTISEMENT

„Cred că șansele noastre la play-off s-au dus după acest eșec. E un an ratat pentru noi, pur și simplu nu am cuvinte. Ne-am pus toată baza în meciul acesta, trebuia să câștigăm cele trei puncte. Este numai vina noastră că nu am reușit să câștigăm azi.

De-a lungul campionatului am pierdut puncte importante cu echipe din subsolul clasamentului. Nu trebuia să le pierdem și acum plătim nota. Arbitrajul a fost cum a fost de la început, au tras de timp și arbitrul se făcea că nu vede.

ADVERTISEMENT

S-au jucat două minute de prelungire din cinci! Din minutul 85 până la finalul meciului s-au jucat patru minute. (n.r. – La un moment au fost 12 jucători pe teren la FC Argeș) Da, am văzut. Nici nu știu care este regulamentul”, a declarat Claudiu Bălan.

ADVERTISEMENT

„Promovarea nu s-a pierdut în seara aceasta, s-a pierdut din prima etapă”

„Pur și simplu am rămas fără cuvinte pentru că nu mă așteptam să pierdem azi. Ne-am pregătit o lună și jumătate pentru acest meci. Nu cred că mai avem șanse la play-off, stăm foarte prost și în partidele directe cu celelalte echipe.

Nu putem să spunem că promovarea s-a pierdut în această seară, s-a pierdut din prima etapă de la Reșița. Concluzia e că nu merităm să mergem în play-off. Nu putem să avem pretenții să jucăm în play-off la cum ne-am prezentat în prima repriză.

Nimeni nu se aștepta să mai stăm un an în Liga 2. Mâine o să avem o discuție cu echipa, este un moment foarte dificil și trebuie să fie luate anumite decizii. O să fie trei luni foarte grele pentru mine și colegii mei.

Cred că acesta e unul dintre cele mai grele momente pe care le-am trăit la Craiova”, a mai spus atacantul.

Vlad Achim, atac la arbitru: „Ne interesa pe noi dacă atrăgea atenția cuiva?”

„A fost un meci destul de echilibrat, au câștigat meciul cu penalty-ul. Au încercat să tragă de timp prin fel și fel de metode, le-a ieșit! Au jucat în 12 oameni. Arbitrul vorbea pe la banca lor în loc să asigure cursivitatea jocului vorbea și atrăgea atenția aiurea.

Ne interesa pe noi dacă atrăgea atenția cuiva? Trebuia să își vadă de jocul lui, să ofere cursivitate jocului și să putem juca cât mai multe minute efective de joc, nu să stăm la el să ne uităm cum îi lasă pe adversari să joace în 12! A fost o seară tristă pentru noi, ne-am pus speranțe în acest joc”, a spus Vlad Achim.