Elevii lui Mirel Rădoi nu au reușit să câștige cele trei puncte împotriva celor de la Rapid București. Universitatea Craiova a înscris două goluri în primele 19 de minute ale confruntării de pe stadionul Giulești, însă „alb-vișinii” au reușit să revină pe tabela de marcaj.
Universitatea Craiova a început excelent confruntarea cu Rapid București, iar oltenii conduceau cu 2-0 în minutul 19, grație golurilor marcate de Alexandru Crețu și Ștefan Baiaram. Oltenii nu au reușit să țină ritmul cu elevii lui Adrian Mutu și au fost egalați, iar jucătorii „juveților” sunt dezamăgiți că nu au putut să păstreze avantajul.
„Știm că era greu cu această atmosferă, dar de la 2-0 este un sentiment ca și cum ar fi fost o înfrângere. Știm că este un punct important din deplasare, dar este un sentiment ca și cum ar fi fost o înfrângere, pentru că am jucat foarte bine în prima repriză.
Ne-au egalat de la 2-0, dar merge înainte și până la urmă a fost un punct important. Noi ne-am obișnuit să avem victorii și așa este, pentru că o echipă mare trebuie să nu greșească. Craiova este o echipă mare și nu trebuie să fie fericită la egaluri și trebuie să fim obișnuiți cu victorii. Pentru astăzi avem sentimentul că se putea mai mult, se putea să plecăm de aici cu trei puncte.”, a mai spus atacantul brazilian.
Ștefan Baiaram a fost impresionat de atmosfera incendiară creată de suporteri pe stadionul Giulești, acolo unde oltenii au avut aproximativ 600 de susținători din Bănie. Tânărul atacant al „alb-albaștrilor” a declarat că jucătorii Universității Craiova au cedat în a doua repriză, din cauza presiunii create de giuleșteni.
„Am simțit pe propria piele acest derby, mă bucur foarte mult că am avut onoarea să joc pe acest stadion, cu acești suporteri minunați. Am încercat și în repriza a doua să ținem de minge, să facem jocul din prima repriză, dar atmosfera și adversarul ne-au presat, atât am putut”, a spus internaționalul român de tineret.
Oltenii se află într-o formă bună în SuperLigă înaintea pauzei campetiționale provocate de Campionatul Mondial din Qatar. La sfârșitul lunii noiembrie, Universitatea Craiova urmează să joace restanța împotriva celor de la Chindia Târgoviște.
„Cu siguranță, sper să ne întâlnim (n.r. cu Rapid în play-off-ul din SuperLigă) și sunt sigur că va fi la fel și în play-off. Consider că suntem pe o pantă ascendentă, iar jocul ne împinge să sperăm mult mai mult. Nu știu dacă este bine venită această pauză, dar sper ca la jocul următor să luam mai mult.
Consider că suntem pregătiți (n.r. pentru meciul cu Chindia), iar atunci când se va juca meciul o să fim pregătiți 100% și o să facem un meci foarte bun. Dacă vom continuă ca în seara aceasta, eu consider că nu ne va sta nimeni în cale”, a declarat Ștefan Baiaram.