Etapa a 15-a a oferit un derby pe cinste între U Craiova și Rapid, care au încheiat la egalitate (scor 2-2). Cum au reacționat jucătorii lui Mirel Rădoi după remiza spectaculoasă de pe teren propriu.
Universitatea Craiova a smuls un punct acasă cu Rapid, după un gol marcat în ultimul minut al prelungirilor de la punctul cu var. Oltenii au rămas cu o impresie bună după jocul contra giuleștenilor, chiar dacă nu s-au ales cu toate cele 3 puncte.
Alexandru Cicâldău, autorul mai multor ocazii mari de gol, a reacționat la final. Mijlocașul român a spus că își dorește să rămână doar cu aspectele pozitive după remiza cu Rapid și este convins că victoriile vor veni de acum înainte.
„Aș vrea să rămân cu lucrurile pozitive după acest meci. Am avut o primă repriză foarte bună, chiar dacă am primit gol după ocaziile avute, am reușit să egalăm. Am făcut egal astăzi, trebuie să luăm părțile bune. A fost doar un egal, trebuie și sperăm să luăm pe viitor 3 puncte din fiecare meci.
Se putea mai bine, mai ales rezultatele din ultima perioadă. Acest tur de campionat și ce am realizat în Europa nu este totuși un lucru rău. Avem meciuri din 3 în 3 zile, partidele europene ne motivează din ce în ce mai tare”, a spus Alexandru Cicâldău.
Nsimba a fost eroul Craiovei în meciul cu Rapid. Atacantul francez a fost cel care a transformat, cu sânge rece, lovitura de la 11 metri obținută de Etim. Vârful a recunoscut forța adversarilor și a spus că cel mai important era ca oltenii să nu piardă acest meci.
„A fost un joc foarte bun. Acesta este fotbalul, rămânem puternici și luăm punctul. Cel mai important era să nu pierdem. Rapid este o echipă bună, merită locul pe care se află”, a spus și Steven Nsimba după meci.
Adrian Rus, cel care a făcut scorul 1-1, se gândește deja la meciul de joi, contra celor de la Rapid Viena, echipa care și-a câștigat meciul din campionat. Fundașul este convins că oltenii pot obține toate cele 3 puncte la duelul din Austria, felicitându-și colegii pentru efortul și sacrificiul din meciul cu Rapid.
„N-am cuvinte, ce atitudine au avut toți băieții. E păcat că s-a terminat 2-2. Chiar dacă am egalat în ultimul minut, mă bucură această atitudine. Pe viitor vor veni și victoriile. Se întâmplă să ai oscilații. Am spus și înainte de meci că suporterii trebuie să aibă răbdare, această echipă este foarte bună.
M-a durut să ajungă prima dată în careu și să înscrie Rapidul, dar am continuat să ne creăm ocazii. Dacă o ținem pe această linie, sigur vom face și la Viena o partidă bună. Cu siguranță vom aduce 3 puncte acasă dacă arătăm la fel. Toți băieții au dat totul, dar mai avem 4 zile până la meciul din Europa. O să analizăm cu staff-ul cum suntem fizic și vom alcătui primul 11”, a spus și Adrian Rus, la flash-interviu.
La fel precum Adi Rus, colegul său, și Vladimir Screciu a vorbit despre următoarea partidă. Fotbalistul oltenilor a dezvăluit că a primit informații prețioase despre austrieci și că speră ca echipa lui să obțină cel puțin un punct.
„Prima repriză a fost excelentă, doar că am luat acel gol care a fost neașteptat. Noi am fost cu o ocaziile, am ratat foarte multe. Un punct, la sfârșit, asta mă supără. Meritam cu siguranță să câștigăm în această seară. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Pe mine unul mă doare că luăm goluri. E o luptă foarte strânsă cu multe echipe surpriză. Ne așteaptă un retur surpriză.
Ne dorim foarte mult foarte mult victoria cu Rapid Viena. Am vorbit cu prietenul meu, Vlădoiu, pentru că a jucat cu ei. A spus că este o atmosferă incredibilă cu Rapid Viena, au jucători foarte buni. Mergem acolo cu gândul să luăm punct sau puncte!”, a spus și Screciu după meciul cu Rapid.