Fotbal intern

Oltenii se tem de meciul Universitatea Craiova – Academica Clinceni. “Presiunea este pe noi!” Absențe importante la echipa din Bănie. VIDEO

Autori: Claudiu Ilie, Iuliana Spirache | 14.07.2019 | 11:46
Jucătorii echipei Universitatea Craiova înaintea unui meci. Oltenii se tem de partida cu Academica Clinceni din Liga 1. Sursă foto: Facebook

Oltenii se tem de meciul pe care Universitatea Craiova îl va juca împotriva celor de la Academica Clinceni, de la ora 18.00, în prima etapă din Liga 1, sezonul 2019 – 2020. Corneliu Papură, antrenorul grupării din Bănie, le-a transmis un avertisment elevilor săi și le cere să trateze cu seriozitate duelul cu nou promovata.

De ce se tem oltenii de meciul Universitatea Craiova – Academica Clinceni

“Sunt convins că ne așteaptă un meci dificil, este vorba de debutul în campionat, cu o echipă nou-promovată, care are entuziasm, care nu are ce pierde, iar presiunea este pe noi, trebuie să ne concentrăm la maxim pentru a câștiga acest meci. Sper să fim mai inspirați la finalizare când avem ocazii. Cel mai important meci pentru noi este primul, cu Clinceni. Nu e un lucru rău că jucăm din 3 în 3 zile, asta ne-am dorit, să ne calificăm în cupele europene și să jucăm mai des, dar important este să avem jucătorii valizi și să ne recuperăm repede. Nu mă gândesc la câte puncte vom face în nu știu câte etape.

Dacă meciul următor e ușor pe hârtie, nu va fi ușor pe teren, vă spun din proprie experiență. Dacă intri relaxat pe teren e foarte greu să bați și echipe de liga a treia, așa că sper ca jucătorii care intră pe teren să fie foarte concentrați. În ultimele meciuri în care am jucat am dat câte 3 goluri, cu Legia, amical, și cu Sabail, dar am și primit 5 în aceste jocuri. Problema este alegerea jucătorilor U21, sunt nevoit să folosesc altă echipă față de meciul câștigat în Azaerbaidjan. Și două dintre variantele U21, poate cele de bază, Mihăilă și Baicu, nu pot evolua. Mihăilă ar fi jucat și dacă nu era jucător U21″a spus Corneliu Papură, conform prosport.ro.

? #LIVE: Conferința de presă premergătoare meciului Universitatea Craiova – Academica Clinceni. Participă Corneliu Papură și Cristi Bărbuț.#SustineStiinta#AsaELaCraiova#VulcanulDePeOblemenco

Gepostet von Universitatea Craiova am Samstag, 13. Juli 2019

Probleme de lot pentru Corneliu Papură

Corneliu Papură nu se va putea folosi la meciul cu Academica Clinceni pe Alexandru Cicâldău, jucător care a făcut parte din lotul echipei naționale a României U21 de la EURO 2019, Florin Gardoș, Valentin Mihăilă, Baicu și Briceag.

“Cicâldău ar enevoie de pauză, a început pregătirea separat pentru a relua campionatul, trebuie să revină la parametri mai buni. Nu este în lot pentrua cest meci, nu a făcut niciun antrenament cu echipa, aceeași situație este și cu Gardol, care are doar două antrenamente cu noi”, a mai spus antrenorul Universității Craiova.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!