Sport

Bulgarul care a venit la hotelul Craiovei să le ia autografe tuturor jucătorilor cu 3 ore înainte de meciul Levski – Universitatea. Foto exclusiv

Universitatea Craiova se gândește doar la calificarea în turul 3 din Champions League. Jucătorii lui Filipe Coelho au împărțit autografe cu 3 ore înaintea meciului direct cu Levski.
22.07.2026 | 17:09
Bulgarul care a venit la hotelul Craiovei sa le ia autografe tuturor jucatorilor cu 3 ore inainte de meciul Levski  Universitatea Foto exclusiv
Un cetățean bulgar a venit la hotelul unde este cazată Universitatea Craiova pentru autografe, cu 3 ore înainte meciului cu Levski. Foto: Renato Anghelescu / FANATIK.
ADVERTISEMENT

Ziua de miercuri vine cu un meci extrem de important pentru Universitatea Craiova. Oltenii întâlnesc, în deplasare, Levski Sofia, în manșa tur a celui de-al doilea tur preliminar Champions League. Jucătorii lui Filipe Coelho au inspectat terenul arenei „Georgi Asparuhov” cu o zi înainte, iar cu 3 ore înaintea partidei au oferit autografe unui bulgar.

UPDATE: Un cetățean bulgar a venit direct la hotelul Craiovei pentru a lua autografele jucătorilor lui Filipe Coelho

Cu 3 ore înaintea meciului dintre Levski Sofia și Universitatea Craiova, un cetățean bulgar a venit la hotelul Marilena, unde este cazată Universitatea Craiova. FANATIK a surprins cum acesta a luat autografe de la jucătorii lui Filipe Coelho, obținând semnături de la Vladimir Screciu, Ștefan Baiaram, Laurențiu Popescu, Mihnea Rădulescu și mulți alții.

ADVERTISEMENT
Universitatea Craiova
Un cetățean bulgar a venit la hotelul unde este cazată Universitatea Craiova pentru autografe, cu 3 ore înainte meciului cu Levski. Foto: Renato Anghelescu / FANATIK.

Oltenii și-au făcut selfie-uri cu stadionul lui Levski

Universitatea Craiova a efectuat primul antrenament în dimineața zilei de marți. Oltenii au făcut ulterior deplasarea la Sofia în doar 34 de minute. După cazarea de la hotelul Marinela, în seara aceleiași zile, Filipe Coelho și Carlos Mora au susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Levski Sofia, chiar la stadionul „Georgi Asparuhov”. Ulterior, și restul echipei a venit la arenă cu autocarul închiriat.

FANATIK a fost prezent în tot acest timp la stadion. Oleksandr Romanciuk, fundașul central ucrainean, a fost observat făcând semnul crucii în momentul în care a pășit pe gazon, care nu se prezintă în cele mai bune condiții. Alexandru Crețu și Vladimir Screciu au ținut să facă un selfie cu arena care va fi demolată în viitorul apropiat, dar unde speră să obțină deja biletul pentru turul 3 din Champions League.

ADVERTISEMENT
Universitatea Craiova
Oltenii, selfie pe stadionul lui Levski Sofia. Foto: Renato Anghelescu / FANATIK.

Legiunea străină de la Universitatea Craiova, relaxată înaintea duelului cu Levski Sofia

Nsimba alături de noile achiziții, Ronaldo Webster, Elisor și Heri Tavares au stat împreună și au transmis o atitudine relaxată. Ei au inspectat gazonul stadionului din Sofia și au schimbat impresii înaintea duelului cu Levski.

ADVERTISEMENT
Universitatea Craiova
Nsimba, Ronaldo Webster, Elisor și Heri Tavares au inspectat terenul stadionului lui Levski împreună. Foto: Renato Anghelescu / FANATIK.

 

Dacă Nsimba este deja cunoscut pentru faptul că marchează, iar Elisor a „spart” gheața după ce a înscris în poarta celor de la UTA, Heri Tavares nu și-a trecut nicio reușită în cont încă, iar Webster nu a apucat să debuteze până acum pentru olteni.

ADVERTISEMENT

Cum a comentat Filipe Coelho absența lui Assad Al-Hamlawi

Universitatea Craiova s-a deplasat la Sofia fără Assad Al-Hamlawi, despre care FANATIK a anunțat în exclusivitate că s-a accidentat. Filipe Coelho a declarat la conferința de presă premergătoare meciului că această absență nu va schimba cu nimic concentrarea echipei sale. „Focusul o să fie mereu pe jucătorii pe care îi avem cu noi. Assad nu este aici, ne concentrăm pe cei care sunt prezenți. Nu voi folosi această absență ca pe o scuză.

La fiecare joc încercăm să câștigăm. Încercăm mereu să avem performanțe, aceasta este filosofia noastră. La final de partidă vom vedea dacă am obținut sau nu un rezultat bun. ”, a spus tehnicianul lusitan.

ADVERTISEMENT
  • 37 de milioane de euro este cota lotului celor de la Levski Sofia
  • 38,6 milioane de euro este cota totală a lotului Universității Craiova