Fotbal intern

Omrani, primă uriaşă în noul contract! Clauza care încheie scandalul semnăturii false

12.08.2018 | 10:52
Omrani prima uriasa in noul contract Clauza care incheie scandalul semnaturii false

Omrani, primă uriaşă în noul contract! Clauza care încheie scandalul semnăturii false a fost activată și pentru prima oară s-au liniștit apele, cel puțin pentru moment, în acest caz. A fost însă un scandal cât casa în Gruia acolo unde atât jucătorul, cât şi conducerea ardelenilor au încercat să-şi dovedească nevinovăţia.

Mai întâi, atacantul a solicitat ajutorul unui expert din Franța care a specificat cât se poate de clar că semnătura de pe contractul de joc nu este a fotbalistului. CFR Cluj nu a rămas impasibilă și a apelat la un alt expert care a contrazis rezultatul francezului și a precizat că semnătura îi aparține lui Omrani. Într-un final, Comisia de Disciplină a cerut o nouă examinare, de data aceasta de la un al treilea expert, care i-a dat în cele din urmă dreptate fotbalistului concluzionând că Omrani nu a semnat acel contract.

Furtuna s-a oprit însă înainte să înceapă cu adevărat. Șefii CFR-ului s-au mișcat repede și au reușit să-l convingă pe Omrani să-și prelungească înțelegerea cu gruparea campioană. Mai mult de atât, FANATIK.RO a aflat că în noul contract a fost stipulată și o clauză conform căreia toate înțelegerile precedente între cele două părți devin nule, astfel că nu mai există niciun caz Omrani de soluționat după ce fotbalistul a ales de bună voie să semneze. Nu mai puțin de 220.000 de euro a primit francezul la semnătură pentru noul contract, unul de pe urma căruia va câștiga și 20 de mii de euro lunar.

Ormani, primă uriaşă în noul contract! Clauza care încheie scandalul semnăturii false

Întreaga telenovelă a pornit din vară când Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor Ligii Profesioniste de Fotbal a decis că semnătura prin care Omrani şi-ar fi prelungit contractul cu CFR Cluj este falsă. Cel puțin asta rezulta din raportul grafologic comandat de Comisie. În apărarea deciziei un expert criminalist, Ene Gheorghe a susținut că “semnăturile depuse pentru sportiv în cuprinsul Actului Adițional la Convenția civilă numărul 15 din 02.09.2016 și Convenției de servicii sportive Nr.8 din 22.03.2017 NU au fost executate de Omrani Abdel-Slem Billel, ale cărui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție”.

Astfel, după analiza semnăturilor de pe contractul cu CFR și a celor puse la dispoziție de jucător special pentru a putea fi comparate, expertul a concluzionat că “elementele grafice individuale indică, fără dubii, existența diferențelor de construcție a semnăturilor”.

Gigi Becali l-a vrut pe Omrani

Îmtre timp, pe fir intrase și Gigi Becali care a precizat că-l dorește pe fotbalist la FCSB și le-a cerut celor de la CFR să-l lase pe Omrani să plece.

Astăzi s-a decis analiza grafologică care spune că semnătura lui Omrani  este falsă. Analiză făcută de comisii. Am vorbit cu impresarul, facem conferință video cu el şi jucătorul şi gata, vedem ce rezolvăm. Comisia de Disciplină a făcut această expertiză grafologică, adică ei au cerut-o, nu eu. E liber de contract şi îl luăm. Nu mă interesează dacă e penal sau nu această semnătură falsă. Pe noi ne interesează jucătorul, declara la acea oră Gigi Becali susţinut chiar şi de impresarul fotbalistului.

Falsurile ne ţin pe loc. Ăsta e şi motivul pentru care fotbaliştii trec cu avionul peste România… În proporţie de 99% este la FCSB. Vă daţi seama că Omrani nu e încântat de ce s-a întâmplat cu semnătura, a spus şi agentul. Între timp lucrurile s-au complicat și Omrani a decis să pună punct scandalului semnând un nou contract cu ardelenii. De remarcat că oficialii CFR-ului susțineau că atacantul crescut de Marseille și-a prelungit contractul cu ei și clauza de reziliere a fost mărită de la 200.000 la 2 milioane de euro.

13 goluri a marcat pentru CFR Cluj Billel Omrani