Giovanni Becali este un om influent și cu foarte multe relații în lumea fotbalului. Celebrul impresar nu a avut chiar tot timpul parte de colaborări reușite, existând și excepții. Un astfel de exemplu a dus la o ceartă cu propriul frate, Victor Becali.
Giovanni Becali a reprezentat o mulțime de jucători de-a lungul timpului, iar unul dintre clienții săi a fost Cristi Chivu, prezentat în această vară drept noul antrenor principal de la Inter Milano.
Deși dezvăluia într-un interviu acordat pentru FANATIK, la finalul anului 2024, că cel mai drag transfer care i-a rămas la inimă a fost cel al lui Cristi Chivu de la Ajax la AS Roma, relațiile între cei doi s-au stricat ulterior, iar acum Giovanni Becali nu mai vrea să audă sau să vorbească de tehnicianul român.
„Nu vreau să vorbesc despre Chivu. Nu mai am treabă cu el. Eu nu mai vorbesc despre Chivu. Nu știu cum e văzut în Italia, nu vreau să vorbesc despre el. E finul lui frate-miu și nu vreau să vorbesc.
S-a supărat frate-miu că de ce l-am făcut trădător. Pentru mine a fost un trădător. Când eu am avut o problemă… măcar o vorbă la telefon… Și mă trezesc și cu fostul meu asistent, care îmi ducea valiza.
Nu mai vorbesc pentru că Victor e nașul lui. Totuși i-am botezat fetele, l-am cununat, dar…”, a spus Giovanni Becali despre Cristi Chivu la „DON Giovanni”.
Giovanni Becali a vorbit și la începutul acestui an despre Cristi Chivu, când antrenorul fusese numit pe banca Parmei cu scopul de a salva echipa de la retrogradare, obiectiv pe care l-a îndeplinit. Iată ce spunea impresarul de jucători atunci despre ruptura sa de Chivu.
„Eu nu mai am relaţie cu Cristi Chivu demult. Cred că ultima dată… el mai vorbeşte cu fratele meu că e naşul lui şi naşul copiilor, dar relaţia e terminată între noi. Nu e problema aia cu Chiodi.
Dar când stai cu un copil de la 16 ani, îl duci la 30, câştigă şi vreo 45-50 de milioane, se întâmplă ce se întâmplă cu noi şi nu dai niciun semn de viaţă, înseamnă că e un fel de trădare. Şi eu asta urăsc”, spunea Giovanni Becali, în februarie 2025, la FANATIK SUPERLIGA.