Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Omul cheie care face transferurile la FC U Craiova 1948: „E un fost ziarist!”. Video Exclusiv

Într-o intervenție telefonică la Fanatik Superliga cu Horia Ivanovici, Adrian Mititelu a dezvăluit că un fost jurnalist este omul cheie din spatele transferurilor de la FC U 1948.
15.11.2022 | 13:25
Omul cheie care face transferurile la FC U Craiova 1948 E un fost ziarist Video Exclusiv
Omul cheie care face transferurile la FC U Craiova 1948: „E un fost ziarist!”. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FC U Craiova 1948 este la retrogradare, dar impresionează printr-un joc spectaculos. S-a întâmplat și în ultima etapă din SuperLiga, când a pierdut cu FCSB, scor 0-2. Unul dintre fotbaliștii care au ieșit în evidență a fost Yassine Bahassa. La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Adrian Mititelu a dezvăluit în exclusivitate cum s-a făcut transferul.

Cine este responsabil pentru transferul lui Yassine Bahassa la FC U Craiova 1948

Atacantul francez în vârstă de 30 de ani a ajuns în vară la FC U Craiova 1948, liber de contract după despărțirea de Quevilly Rouen. Patronul oltenilor i-a acordat toate meritele pentru această achiziție jurnalistului Eduard Zelgin, actualul team manager al echipei.

ADVERTISEMENT

De când joacă la FC U Craiova 1948, Yassine Bahassa a îmbrăcat în 17 rânduri tricoul alb-albastru, perioadă în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.

„Ni l-a propus cineva și l-am adus. E meritul lui Edi Zelgin. El l-a adus și pe Bahassa și pe Duarte. E meritul lui Edi Zelgin, team managerul nostru, fostul jurnalist. Sunt jucători fără costuri mari, salarii de 7-8 mii pe lună, comision de 7-8 mii, deci fără costuri mari.

ADVERTISEMENT

V-am spus că sunt norocos. Atrag valorile în club. Am o problemă cu rezultatele. Putea mult mai mult (n.r. – Bahassa cu FCSB). La finalizare nu a prea fost ce trebuie. Are calitate bună.

Să știți că și George Ganea până la meciul ăsta a avut o formă bună. S-au strâns meciurile și pentru el și ieri a fost cam obosit, dar și el ar putea fi o soluție în viitorul apropiat foarte bună pentru noi.

ADVERTISEMENT

A jucat în liga a doua franceză (n.r. – Bahassa). Au fost mai mulți propuși. A fost recomandat de cineva de acolo în care există o anumită încredere și sincer a fost și pe încercatelea.

Mie mai mulți mi-au plăcut aseară, dar eu sunt sub stresul rezultatului. Noi am pierdut și aseară și suntem totuși pe ultimul loc. Degeaba vorbesc de jucători când noi suntem la retrogradare”, a declarat Adrian Mititelu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

Eduard Zelgin este responsabil și pentru transferul unui alt fotbalist important de la FC U Craiova 1948. Fostul jurnalist este cel care l-a adus în România pe Juan Bauza, în iarna lui 2020, la Csikszereda.

  • 400 de mii de euro este cota de piață a lui Yassine Bahassa, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT