Omul Cristi Chivu: „Dumnezeu mi-a dat mult, dar mi-a luat la fel de mult!” Antrenorul lui Inter, dezvăluiri despre relaţia cu tatăl său, oferta de la Real Madrid şi cum era să renunţe la fotbal

Cristian Eugen Chivu a preluat în vară banca tehnică a lui Inter Milano, după ce a reuşit „misiunea imposibilă” de a salva Parma de la retrogradare. Mulţi s-au îndoit, chiar conaţionali, că ar putea conduce un club gigant, motivând că Inter este o pălărie prea mare. Deocamdată, Chivu le demonstrează contrariul. Este foarte aproape de titlul în Serie A, la primul sezon complet ca antrenor principal la seniori. FANATIK vă prezintă povestea de viaţă a lui Cristi Chivu, pe care chiar el a dezvăluit-o într-un interviu pentru publicaţia noastră pe vremea când era jucător în Italia. Începuturile în fotbal, relaţia cu tatăl său, refuzul de a juca pentru Real Madrid şi multe alte lucruri interesante despre omul Chivu, în rândurile de mai jos.

De la schi fond la fotbal! La un pas să se lase după o boală contractată în copilărie

A început fotbalul la 8 ani, dar putea să scrie istorie în alt sport, schiul fond, unde antrenorii susţineau că are calităţi de campion. Totuşi, chiar şi după ce a început fotbalul, cariera putea să îi fie curmată de o boală a copilăriei: „Sincer, am luat-o pe acest drum la vârsta de opt ani, dar nu eram un pasionat al fotbalului. Trăiam într-o familie în care se vorbea foarte mult despre fotbal, dar nu mă preocupa chiar atât de mult. Mai era şi faptul că nu am fost forţat niciodată să fac un anume sport.

M-am apucat, deci, de fotbal, la opt ani, după ce am încercat şi alte sporturi. Mă refer la schi fond. Vara alergam foarte mult pe dealuri, dar nu îmi făcea deloc plăcere, astfel că, la un moment dat, am renunţat. Am luat această decizie în ciuda faptului că antrenorul meu de atunci, nu-i mai reţin acum numele, a insistat foarte mult să continui. Chiar a venit la noi la uşă şi l-a rugat pe tatăl meu să mă convingă să nu renunţ, pentru că el vedea în mine un viitor mare campion. Nu ştiu, eram mai mic şi probabil aveam capacitate mai mare de efort, dar mie nu îmi făcea plăcere să alerg mult.

După aceea, am luat-o spre fotbal, dar am avut o perioadă de şase luni în care am renunţat şi la acest sport. Am avut o boală a copilăriei, parcă scarlatină, şi chiar nu îmi făcea plăcere să merg la antrenamente. Erau programate de dimineaţa, iar pe mine m-a deranjat mereu să mă trezesc devreme. Mai era, de asemenea, şi şcoala, astfel că am ales să renunţ la fotbal. Dar fotbalul mi-a lipsit foarte mult, aşa că am revenit pe teren. De atunci nu m-am mai oprit”.

Digi24.ro

Concluziile lui Nicușor Dan după consultările informale: Noul Guvern va avea ca obiectiv până în septembrie să propună bugetul pe 2027

Tatăl său, stâlpul de la început de carieră

Mircea Chivu, tatăl lui Cristi, a avut o influenţă uriaşă în cariera fiului. Actualul antrenor al lui Inter a povestit că tatăl său nu l-a lăudat niciodată, dar că ştia şi simţea că este mândru de ceea ce devine: „A avut o influenţă atât de mare încât am reuşit să înţeleg ce înseamnă jucătorul profesionist şi sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a ajunge aici. Cel mai important este că nu m-a forţat niciodată să fac un anume lucru. Singurul aspect pe care, să zic aşa, m-a obligat să-l fac a fost şcoala. M-am ocupat în paralel şi de şcoală şi de fotbal, dar nu s-a pus niciodată problema să renunţ la studii. Aveam un program foarte bine stabilit de tata. Trebuia să merg la şcoală şi abia apoi mergeam la antrenamente.

Digisport.ro

O zi până la nunta anului în România! Mireasa și-a pregătit 4 rochii. Cununia religioasă, pe ponton

Am început să joc în Divizia A cu CSM Reşiţa, dar tata mă forţa să merg la şcoală. Am debutat la 17 ani, într-un meci pe teren propriu cu Universitatea Cluj, pe care l-am câştigat cu 2-0. Dar voi ţine minte toată viaţa meciul cu Ceahlăul de pe 1 aprilie 1998, când am marcat primul gol. Era într-o miercuri și cu o seară înainte a murit tata…. Eram în cantonament și îl văzusem ultima dată duminică seara. Ne întorsesem de la Bucureşti, unde jucasem cu FC Naţional. Am pierdut atunci cu 0-2, iar eu am greşit la un gol. Am dat pe lângă minge şi Carabaş, parcă, a marcat. Seara, când am ajuns acasă, tata m-a certat. Văzuse partida şi, în ciuda faptului că se simţea foarte rău şi era slăbit, a găsit puterea să mă critice pentru greşelile pe care le-am făcut.

Tata nu m-a lăudat niciodată. Niciodată, îţi mai spun o dată, că poate nu îţi vine să crezi. Cred că tata era de principiu că plodul lui trebuia pupat, dar niciodată de faţă cu ei. Mama îmi povesteşte că tata îi spunea că am talent şi o să ajung mare fotbalist. Dar a obligat-o să nu îmi spună vreodată aceste cuvinte ale sale. Eu n-am auzit de la tata vreo laudă, chiar dacă făceam lucrurile bune şi se vedea pe chipul lui că e fericit şi mândru de mine”.

A aflat înainte de meci că s-a stins tatăl său: „Aveam o presimţire neagră!”

Cel mai dificil moment din viaţa lui Cristi Chivu a fost pierderea tatălui său. A povestit cu pauze lungi cum a aflat vestea: se afla în cantonament cu CSM Reşiţa înaintea unui meci…: „A fost dorinţa lui ca mama nici măcar să nu mă cheme, să mă lase în cantonament, dacă se întâmplă ceva rău. Dar mama, simţind datoria de mamă şi reproşurile pe care i le-aş fi făcut ulterior, m-a chemat acasă. Eram în cantonament, stăteam în pat, ţin minte, când am aflat. Îl văzusem duminică, ştiam că se simte rău şi chiar aveam o presimţire neagră. Eram întins în pat, mă uitam la un meci de fotbal, Inter cu Spartak sau Dinamo Moscova în Cupa UEFA când a venit cineva şi mi-a spus.

Am mers acasă, m-am reîntors în cantonament în jurul orei două noaptea, iar a doua zi am intrat pe teren cu Ceahlăul. Am dat primul gol în Divizia A, am ratat şi un penalty, dar am scos încă unul. Sunt multe lucruri pe care le-am învăţat de la el, dar lucrul care contează cel mai mult este că am fost bine crescut şi am bun-simţ şi respect faţă de tot ce se întâmplă în jur şi faţă de mine însumi.

Acest respect mi l-a dat tata. M-a făcut să înţeleg că viaţa nu e atât de frumoasă şi uşoară cum pare şi trebuie să munceşti tot timpul. Sunt chestiuni normale ca valoarea banului şi a lucrului bine făcut pe care tata a încercat să mi le transmită şi, din fericire, a reuşit. Era adeptul unei discipline, să-i spun nemţească, pentru care atunci îl criticam, dar acum realizez cât de importantă a fost”.

Povestea transferului la Ajax: „Am avut un moment de inspiraţie”

Cristi Chivu a povestit cum a făcut pasul din Divizia A direct la Ajax Amsterdam, un moment definitoriu în carieră fiind oferta primită de la Vitesse Arnhem, pe care, aflat pe atunci, în 1999, la Universitatea Craiova, a refuzat-o: „Îmi doream să fiu un bun fotbalist de primă divizie şi să-mi fac un viitor astfel încât să nu depind de nimeni. Să nu stau la fusta mamei sau să mă ţină tata, pentru că erau destule discuţii, cu exemple, la noi în familie, în care copiii erau întreţinuţi de părinţi. Acest lucru îmi dădea un disconfort destul de mare. Probabil că am fost şi sunt mai norocos decât alţii, Dumnezeu mi-a dat, într-adevăr mult, dar mi-a luat la fel de mult…

În niciun caz nu mă gândeam că ajung în străinătate. Îmi doream să ajung la o echipă din Bucureşti dacă se poate. Existau oferte și de la Rapid, și de la Steaua, iar cea de la Craiova a apărut pe ultima sută de metri şi a venit «lansată». La un contract peste hotare m-am gândit abia când am ajuns în Bănie. Devenise visul meu, pentru că îmi doream să simt pe pielea mea ce înseamnă, aşa cum vedeam eu atunci, fotbalul profesionist. Chiar am avut norocul să renunţ la o ofertă. Era vorba de Vitesse Arnhem. Am fost şi la tratative, iar între cluburi era mai mult decât o discuţie verbală. Problema e că eu nu am vrut să semnez absolut nimic pentru că Giovanni Becali nu era atunci în ţară.

Nu au dorit să îmi dea un contract şi mi-au pus în faţă o hârtie albă pe care să îmi pun semnătura, ceea ce însemna, ziceau ei, că sunt de acord să fiu jucătorul lui Vitesse. Am avut un moment de inspiraţie, cum îl văd eu acum, şi le-am spus că dacă nu au încredere în mine, nu mai are rost să vorbim. «De ce mă cumpăraţi?»… Nu au mai spus nimic. Iar peste câteva săptămâni a venit oferta de la Ajax şi am ajuns la Amsterdam. Sincer, nu îmi pare rău deloc că am tergiversat trativele cu Vitesse”.

A ajuns în Italia în 2003 şi nu a mai plecat de acolo

În vara lui 2003, Cristi Chivu a lăsat Ajax Amsterdam şi s-a transferat la AS Roma. De atunci s-a mutat și cu sufletul, nu numai cu „meseria și familia” în Italia, jucător la AS Roma şi Inter, ulterior antrenor la mai multe categorii de juniori ale Interului, înainte de a prelua echipele de seniori ale Parmei şi a lui Inter

„Îmi doream, totuşi, să plec de la Amsterdam, dar nu era o tragedie dacă aş fi continuat acolo. Au fost mai multe discuţii care nu s-au finalizat, m-am reîntors la pregătire cu Ajax, chiar dacă eram puţin dezamăgit. Mi-am zis că asta e, nu îmi rămâne decât să îmi văd de treabă în continuare, dar peste două zile, a apărut varianta AS Roma. Am semnat şi s-a deschis un nou capitol din viaţa şi cariera mea”.

Mama lui Cristi Chivu: „Mi-a spus tot timpul că vrea să fie ca tatăl său”

Mariana Chivu a povestit pentru FANATIK că micul Cristian era un copil neastâmpărat, care l-a venerat mereu pe tatăl său. A fost la un pas să fie trimis la şcoala de corecţie, după ce a luat o ştampilă, alături de mai mulţi colegi, dintr-un birou al Partidului Comunist, în 1989: „A fost un copil foarte bun, dar tare neastâmpărat. Din momentul în care a putut să stea pe picioare, a avut mingea lângă el. Mi-a spart prin casă tot ce-a putut. Tăică-su îl încuraja permanent. Cristi era ba portar, ba atacant.

Mi-a făcut o groază de năzbâtii. Nu stătea nici cinci minute pe loc. Cădea tot timpul, are o grămadă de semne la picior, dar şi pe burtă, acolo unde s-a tăiat la bazinul de înot. Mi-au venit vecinii la uşă de nenumărate ori. Fura, alături de colegii de joacă, flori, cireşe şi ce le trecea prin cap.

Îi era foarte frică de tatăl său. Era de ajuns ca Mircea să strige o dată la el sau să se uite urât că intra în pământ de ruşine. Cristi îi seamănă leit. De fapt, mi-a spus tot timpul că vrea să fie ca tatăl său. Pentru el este un exemplu. Îl admira, iar acum îl venerează pur şi simplu. Asta în ciuda faptului că Mircea l-a certat întotdeauna, dar nu a existat vreun părinte care să îşi iubească mai mult copii”.

„Era un copil tare frumuşel, dar timid. Avea clasa chiar lângă cancelarie şi îl vedeam în fiecare recreaţie. Învăţa la toate materiile şi nu mi-a făcut vreodată vreo problemă”, Stela Hilovsky, directoarea şcolii din Reşiţa la care a învăţat Cristi Chivu

A refuzat oferta de la Real Madrid: „Le-am făcut o promisiune suporterilor”

Cristi Chivu a avut mai multe şanse să fie „galactic”, dar de fiecare dată a refuzat oferta celor de la Real Madrid. El a povestit la vremea respectivă pentru FANATIK motivul pentru care nu a vrut să joace pe Bernabeu: „Am avut şansa să plec la Madrid în 2001, când interesul lui Real era chiar mai mare decât în vara lui 2003. Am ales atunci cu inima să rămân la Ajax şi nu mi-a părut rău deloc. Câştigasem campionatul şi am început cu o promisiune suporterilor în locul în care am sărbătorit cucerirea titlului: «Ne vedem la anul!» le-am transmis şi trebuia să îmi respect cuvântul.

Eram foarte ataşat de club, de tot ceea ce se întâmpla acolo. Urma să jucăm în Liga Campionilor, un sentiment nou pentru mine şi am ajuns la concluzia că era mult mai bine dacă l-aş fi experimentat cu Ajax. Spre norocul meu a fost o alegere inspirată, pentru că am acces cu echipa până în sferturile de finală ale competiţiei”.

„Hagi e Hagi. Pentru mine e idolul alături de care am crescut şi m-am bucurat la fiecare reuşită a lui şi a echipei naţionale. Sunt convins că altfel ar fi fost Hagi apreciat şi perceput dacă s-ar fi născut într-o altă ţară. Noi, românii, suntem priviţi într-un anumit fel şi nu avem şansa de a avea rezultatele pe care Brazilia sau Franţa le înregistrează. Ca om şi ca jucător mai rar se nasc în fotbalul mondial oameni ca Hagi. El trăieşte fotbalul aşa cum un adevărat profesionist trebuie să o facă”, Cristi Chivu 

O viaţă sub zodia cifrei 8

Cristi Chivu s-a născut şi a crescut la Reşiţa, iar viaţa i-a gravitat în jurul cifrei 8, cel puţin în oraşul său natal. Pe Bulavardul Republicii, la numărul 8, la apartamentul 8 a locuit alături de mama Mariana, tatăl Mircea şi sora Diana, câteva sute de metri mai încolo este Școala Generală Nr. 8, unde a terminat gimnaziul cu media… 8,80!

La cimitirul cu numărul 8 din Reşiţa este locul de veci al tatălui său. Aceasta este urbea în care Chivu s-a apucat la 8 ani de fotbal pentru a deveni ceea ce a visat întotdeauna tatăl său, un profesionist pur-sânge.

„Rezultatul său cel mai slab era menţiune. Îi plăcea cartea. Sportul era sport, iar învăţătura învăţătură. A pus pasiune în tot ceea ce a făcut. A fost căpitanul echipei de handbal, a participat la faza pe ţară a cross-ului, iubea şi tetratlonul, dar fotbalul l-a fascinat. Dacă nu făcea sport de performanţă, cred că ar fi ajuns un intelectual de acelaşi nivel”, Nicolae Opaiţ, dirigintele şi profesorul de sport al lui Cristi Chivu

Ce au în plus jucătorii din Occident faţă de cei români, care „se mulţumesc cu puţin”

Cristi Chivu a făcut şi paralela între jucătorii din campionatul intern şi cei din Occident. Spunea că problema era că mulţi jucători din Liga 1 se mulţumeau cu contractul din România şi nu aveau ambiţia să ajungă mai sus: „Diferenţa este mare, dar nu cred că este doar la nivelul jucătorilor. Este mare şi la capitolul organizării fotbalului, a condiţiilor pe care le întâlnim în ţară. Aici e altă lume.

La noi nu cred că există profesionism adevărat. Mai e şi faptul că în România jucătorii se mulţumesc cu puţin, cu un contract, e adevărat, pentru condiţiile din ţară, foarte bun. Dar în străinătate este de nivelul unui muncitor mai bine plătit. Acasă nu sunt nici condiţiile financiare favorabile şi probabil de aici decurge totul”.

„Îi sfătuiesc pe tineri să muncească foarte mult şi să aibă încredere în propriile forţe, dar în acelaşi timp au nevoie şi de un gram noroc. Un gram mai mare, poate chiar kilograme. Fără noroc în viaţă nu poţi face nimic. Indiferent cât eşti de talentat”, Cristi Chivu

• 7 sezoane a jucat Cristi Chivu la Inter Milano (2007-2014)
• 9 trofee a câştigat Cristi Chivu alături de Inter: 3 titluri (2008, 2009, 2010), 2 Cupe (2010, 2011), 2 Supercupe (2008, 2010), 1 Liga Campionilor (2010), 1 FIFA World Cup (2010)
• 2010 este anul în care Cristi Chivu a câştigat Liga Campionilor cu Inter Milano
• 2025 este anul în care Cristi Chivu a antrenat pentru prima dată la seniori
• 75 de meciuri a jucat Chivu la echipa naţională, în care a marcat 3 goluri