Omul cu virgula. Nouă ani fără Fănuș Neagu, regele metaforelor

Ne-ai lăsat triști, dar poate că așa eram încă din începuturi. Înotam printre supraviețuiri, însă fără să știm, ne bucuram unii de ceilalți. Și ne ajutam.

Omul cu virgula

O să te rugăm să îți iei virgulele. Sunt ale tale, tu le-ai inventat. Noi, săracii de noi, muritorii fără chemare și talent, avem nevoie numai de punct. Și de propoziții scurte. Prea scurte. Atât de scurte încât nici măcar minutul și scorul nu se mai regăsesc. Despre povești, legende și alte cele, ce rost are să mai vorbim. Acum avem acces la informație ca niciodată, dar nu prea știm ce să facem cu ea și care mai e adevărul. Și-am pierdut și drumul către imaginație. Am uitat să visăm, să citim, să gustăm, să râdem, să ne mai pese.

Și nici stadioanele nu mai sunt ce-au fost. Unele stau să cadă, altele s-au dărâmat sub povara amintirilor, în timp ce câteva, prea puține, se ridică. Sunt pline de promisiuni, dar în adâncuri n-au tumult. E zgomot, fanfaronadă, țonțoroi și de restul panglici tăiate.

Nouă ani fără Fănuș Neagu, regele metaforelor

Nu sunt stadioanele tale, însă așa ar fi în capitalism. E musai să fie noi, ce contează că nu mai vine nici dracu să le vadă. Fotbalul nostru se joacă numai pentru scaune goale. Ele sunt biete martore paselor tâmpe, niciodată tacticii și întotdeauna întâmplărilor. Fotbalul se decide pe la comisii. E deja un obicei. Stadioanele astea noi n-au încă povești și pariu că nici nevoie de virgule. Ți-am mai spus. Acum sunt la modă propozițiile scurte. Ana are mere. Oana are pere. Și Ioana e obligată să ne arate pepenii. Numai așa e știre.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Plus că Ana, Oana și Ioana nu trebuie să cunoască sport. S-a dus și vremea aia. Trăim sub zodia oamenilor nevoiți să se mai nască o dată. A doua oară obligatoriu cu talent. Așa cum bine scriai cu ceva ani în urmă. Era timpul virgulelor, imperiul metaforelor. Lumea ta, o lume a vinului alb, mult, rece și gratis. O lume în care anotimpurile se pictau în cuvinte și cuvintele se pierdeau în spuma harului.

Te-ai stins în anul în care Oțelul Galați a ieșit campioană – tu fiind brăilean – și când România a inițiat un adevărat masacru asupra cailor sălbatici din Deltă. Erau vremuri deja tulburi, nu mai știam să deosebim grâul de neghină, albul de negru și promisiunea de minciună.

Frumos nebun al marilor pahare de vorbă. Posibil să fie pomi fructiferi acolo unde te-ai dus. Și măcar vreo două tipuri de viță de vie. Poate un Sauvignon, posibil un Chardonnay, ceva Aligote, cine știe!

În definitiv, scaunul singurătății e numai al nostru.

Au trecut nouă ani fără tine, nouă ani grei, seci ca un vin care se respectă.

Universitatea Craiova a murit. Au înviat-o unii doar pentru ca alții să o conteste. Nimic nu e de neatins, după cum se vede. Nici măcar legendele. Șmecheri cu conturi imaginare, politic murdar și toate cele și-au dat mâna pentru a sparge în mii de povești și fărâme. După care s-a așternut praful pustietății peste vacarmul Olteniei mari și albastre. Craiova s-a rupt în două. Pardon, rectific, Craiova a fost ruptă în două. O parte visează la Europa, alții o caută de vie pe la Oncologie, adică prin tribunale. Stemă, palmares, stadion, toate sunt de vânzare.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Și Rapid a murit! Da, Rapidulețul tău. Nu vorbim de o moarte clinică, ci de una asumată. Strigătul îngerilor nu s-a mai auzit și clinchetul salvării nu a venit o perioadă bună. George Copos a plecat și deodată s-a făcut întuneric. Au urmat doi masoni, un basarabean, dar totul a fost în zadar. Rapid s-a întors la ABBA, a supraviețuit cu greu pentru o perioadă, după care falimentul a pus stăpânire. Galeria pe care ai iubit-o atât de mult s-a scindat. Brigăzi, facțiuni, peluze, tribune, toți nebunii prinși în luptă. S-au bătut frate cu frate, oameni cu același sânge vișiniu și dus a fost totul când au început să împartă resturile.

La un moment dat erau 4 Rapid. Una singură respiră, deși nu puțini sunt cei care acuză prețul rezistenței și pactul cu un partid politic. Asta e, astea sunt timpurile. Peste icoane s-au tras draperii, peste stadion au trecut buldozere și așteptarea chinuie marea vișinie.

Oțelul Galați s-a stins și ea. Dumnezeu știe cum.

Nici Steaua nu a scăpat și se luptă pentru identitate. Nordul cu Sudul, vestul cu estul, armata cu Becali, ce mai contează. În prima ligă sunt niște inițiale, nimeni nu mai știe unde este palmaresul, la cine e sigla și suporterii privesc nedumeriți.

Dinamo se minte în fiecare an cu producții și termină în genunchi. Se vinde constant, nu se cumpără niciodată. Trăiește pentru suporteri, speră, visează și cam atât. Arabi, englezi, spanioli, creștini, catolici, mahomedani, marțieni, cu toții s-au așezat la masa tratativelor. Și nu s-a terminat bine.

Inventatorii de cuvinte sunt pe sfârșite, în ciuda faptului că la penitenciare se scrie mai ceva ca la olimpiadele de română. „La orice om îi e frică de închisoare”, drept pentru care cine „zgârie sau colorează” o carte beneficiază de reducerea pedepsei.

Așa au ajuns toți nesăbuiții scriitori, indiferent de furtul făcut. Măcar nu deranjează praful de pe biblioteca nimănui.

Au trecut nouă ani, dar România a bătut pasul pe loc. Am continuat să ne mințim, să ne furăm și să ne pierdem. Am devenit a doua țară din care au migrat cei mai mulți oameni. Doar că prima e Siria și acolo e război. Nu mai avem industrie, fabrici și uzine. Spitale și autostrăzi ne construim singuri.

Guvernanții au devalizat, dărâmat, separat, tăiat, împiedicat, secat, turnat, inundat, feliat și o mulțime de grozăvii pe care tot ei le-au inventat.

Fotbal ar mai fi, dar lumea se plictisește la el. N-are virgule, n-are actori, n-are mai nimic.