Fotbal intern

Omul care-l poate trimite după gratii sare la gîtul lui Meme Stoica: “E o nulitate! M-a înjurat de mamă, deşi s-a îmbogăţit de pe urma mea”

Cel mai recent termen din Dosarul Transferurilor a scos la iveală un nou scandal. Mihai Stoica este acuzat în cel mai important dosar din fotbalul românesc că l-a vîndut pe "sub mînă" pe Iulian...
02.02.2014 | 12:17
Omul carel poate trimite dupa gratii sare la gitul lui Meme Stoica E o nulitate Ma injurat de mama desi sa imbogatit de pe urma mea
ADVERTISEMENT

Cel mai recent termen din Dosarul Transferurilor a scos la iveală un nou scandal. Mihai Stoica este acuzat în cel mai important dosar din fotbalul românesc că l-a vîndut pe “sub mînă” pe Iulian Arhire, fost mijlocaş la Oţelul, în 1999, la Poohang Steelers.  “Arhire era un jucător modest, am fost surprinşi că Pohang Steelers l-a vrut”, s-a apărat managerul în faţa instanţei.

Declaraţia lui Mihai Stoica l-a iritat pe fostul oţelar, care a măturat pe jos cu managerul stelist într-un interviu acordat pentru Libertatea. Fotbalistul susţine că MM a avut tot interesul pentru ca transferul să se facă, motiv pentru care s-a folosit de ameninţări pentru a-l convinge să semneze contracul cu Pohang.

ADVERTISEMENT

“Aveam ofertă să plec cu Florea şi cu Rednic la Dinamo, dar am mers în Coreea de Sud. Mi s-a spus că Oţelul cere 150.000 $. Am ajuns în ianuarie, am semnat, dar pe 25 nu mi-au dat salariul, deşi jucasem în pregătiri. Mi s-a spus: “Nu ai cum să iei salariul, nu s-au rezolvat negocierile între cluburi”. Pe 25 februarie am semnat alt contract, identic cu primul. Nici atunci nu mi-am luat banii, actele nu au fost înscrise. M-au pus să-l semnez pe al treilea!

Nu am semnat contractul. Echipa pleca în turneu în Australia. Le-am zis că nu merg. L-am sunat pe “MM” în ţară. Mi-a zis: “Dacă vii acasă, stai şase luni pe bară, cine te mai ia apoi?!”. M-a ameninţat să rămîn în Coreea! Miza era mare pentru ei, să se facă transferul! Am venit în martie în România. Antrenorul secund mi-a spus că Oţelul a cerut pe mine 800.000 $, iar palma s-ar fi bătut, am citit în ziare, pe 750.000 $. Aşa de slab am fost că ei s-au îmbogăţit de pe urma mea”, a mărturisit ex-jucătorul.

ADVERTISEMENT

Cei doi s-au mai intersectat şi la Unirea Urziceni. “Acest “MM” e o nulitate! Eram un jucător atît de “modest” încît Iordănescu m-a convocat de două ori la turnee pe care naţionala le-a făcut în străinătate, dar pe care, din cauza unor accidentări, nu le-am onorat! Atît de slab eram că Dan Petrescu m-a chemat la Urziceni. Aşa de slab am fost că ei s-au îmbogăţit de pe urma mea”, a tunat Arhire pentru sursa citată.

Fostul fotbalist a povestit cum a decurs relaţia dintre cei doi atunci cînd colaborau la Unirea Urziceni. “Ajunsesem singurul care nu luam bani, deşi cine nu prindea lotul lua 10% din primă. M-am dus la “MM”. «Este supărat Bucşaru pe tine! Nu mai stîrni rahatul, îţi dau prima de la mine!». Niciodată n-am văzut-o!

ADVERTISEMENT

În iarnă, la banchet, altă fază. Antrenorul zice: «Ce ai de gînd să faci, că nu poţi juca înaintea lui Mara sau a lui Onofraş?». Am răspuns: «Luaţi-mă în cantonament, dacă nu mai pot, ne dăm mîna şi gata». “MM”: «Nu-ţi dăm nici o şansă, nesimţitule!». Adică el dădea şanse jucătorilor! Apoi m-a înjurat de mamă! Am plecat”, a mai completat acesta.

arhire