Sport

Omul în care Dan Șucu și-a pus mare încredere pleacă de la Rapid la un club de tradiție din Italia! Anunțul presei din peninsulă

Unul dintre oficialii de la Rapid este gata să plece de la echipă la finalul sezonului, iar acesta nu duce lipsă de oferte și este lista unui club de tradiție.
01.04.2026 | 13:15
Omul in care Dan Sucu sia pus mare incredere pleaca de la Rapid la un club de traditie din Italia Anuntul presei din peninsula
Mauro Pederzoli, actualul director sportiv de la Rapid, dorit în Brescia. Foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Mauro Pederzoli, actualul director sportiv de la Rapid, ar urma să plece de la gruparea patronată de Dan Șucu la finalul sezonului și revenirea sa în Italia pare una din ce în ce mai certă. Acesta este pe lista unui club istoric din peninsulă, unde a mai activat și în trecut, anume Brescia.

Oficialul de la Rapid, dorit la un club de tradiție din Italia

Brescia îl are pe Mauro Pederzoli pe lista candidaților, actualul director sportiv de la Rapid, pentru postul de director general, într-o posibilă mutare care ar putea schimba structura de conducere a clubului italian începând cu sezonul viitor. Conducerea formației din „cizmă” analizează mai multe variante pentru înlocuirea actualului director general, Stefano Medioli, care urmează să părăsească funcția la finalul actualei stagiuni, notează cei de la Parmalive.

ADVERTISEMENT

Decizia vine într-un moment important pentru club, care a renăscut după retrogradarea controversată și falimentul din sezonul trecut, continuând activitatea în urma fuziunii sportive cu Feralpisalo și evoluând sub noul nume de Union Brescia. Echipa a avut un parcurs solid în grupa A din Serie C 2025/2026, ocupând locul secund cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat și păstrând șanse reale de promovare prin play-off.

Pe lista posibililor înlocuitori ai lui Medioli se află trei nume: Cristian Botturi, Francesco Marroccu și Mauro Pederzoli, actual oficial de la Rapid. Pederzoli este o variantă apreciată datorită experienței sale la nivel internațional și a trecutului său la Brescia, unde a ocupat funcția de director sportiv la începutul anilor 2000.

ADVERTISEMENT

Pederzoli ar urma să plece de la Rapid la finalul sezonului

Aventura lui Mauro Pederzoli în SuperLiga se apropie de final. Italianul nu l-a mulțumit pe Dan Șucu și este pe făraș, iar în locul său giuleștenii au deja un nume pregătit pentru a-l înlocui. Marius Bilașco, de la CFR Cluj, s-a vehiculat ca fiind unul dintre numele aflate pe lista formației din București.

ADVERTISEMENT

Pentru cei de la Rapid ar fi o nouă plecare din cadrul clubului, asta după ce Daniel Sandu, cel care se ocupa de scouting dar care în trecut a fost și el director sportiv al clubului, a acceptat propunerea venită din partea celor de la Toulouse, în Ligue 1.

ADVERTISEMENT
Tags: