Techsylvania 2026, cel mai mare eveniment de tehnologie și business din Europa de Est, este pregătit să îşi deschidă porţile pentru cei mai importanţi jucători din domeniul Big Tech şi al inovaţiei. Evenimentul de la Cluj-Napoca se bucură de prezenţa unor lideri ai faimoaselor OpenAI, Crunchbase și Amadeus Capital, dar pe scenă va urca și antreprenorul Sacha Dragic, fondator și CEO al Super Technologies.
Techsylvania a trecut anul acesta graniţele României, iar în luna aprilie a poposit la Zagreb, unde a avut loc o foarte interesantă ediţie dedicată AI și e-sports. Succesul evenimentului din Croaţia a depăşit aşteptările aşa cum probabil se va întâmpla cu ediţia care se va desfăşura pe 24-25 iunie la Cluj-Napoca. Organizatorii intenţionează ca la Techsylvania 2026 să marcheze transformarea statutului României din furnizor de servicii IT și outsourcing – cum era la prima ediţie, din 2014 – la un ecosistem care produce companii, produse și proprietate intelectuală cu relevanță globală.
Acest salt spectaculos se reflectă în profilul speakerilor invitaţi să urce pe scena Techsylvania 2026, aceştia fiind lideri care influențează direcțiile de dezvoltare ale tehnologiei la nivel mondial, de la inteligență artificială și deep-tech până la fintech și venture capital. Între aceştia îi regăsim pe Hermann Hauser, fondatorul Advanced RISC Machines (Arm) și unul dintre pionierii industriei europene de deep-tech, Guido Brinkel, Policy & Partnerships Lead pentru Germania și Europa Centrală și de Est în cadrul OpenAI, Jeanie Fang, Director Data & AI la Crunchbase, Hrvoje Ćosić, fondatorul și CEO-ul Aircash.
De asemenea, un punct important pe ordinea de zi îl va reprezenta speech-ul ţinut de Sacha Dragic, fondator și CEO al Super Technologies, a cărui prezenţă în această companie selectă de fondatori, investitori și executivi globali îi confirmă statutul că este unul dintre cei mai relevanți antreprenori din România din ultimii 20 de ani.
Sacha Dragic a transformat Superbet într-un grup internaţional puternic, denumit Super Technologies, una dintre cele mai valoroase companii româneşti de tehnologie, prezentă în momentul de faţă pe multiple piețe și susținută de investitori de top precum Blackstone și HPS Investments Partners, divizie a BlackRock.
Evenimentul Techsylvania 2026 este construit în jurul ideii că „oamenii care construiesc viitorul trebuie să se întâlnească în același loc”, iar scopul organizatorilor nu este atât de a face Techsylvania cea mai mare conferință de tehnologie din regiune, ci una dintre cele mai relevante. Teme precum inteligența artificială, deep tech, fintech, venture capital, dezvoltarea companiilor globale și leadershipul într-o economie dominată de tehnologie sunt cele care acoperă agenda conferinţei. Importanţa şi atractivitatea lor sunt confirmate de numele companiilor care susţin ediţia din acest an: Super Technologies, UniCredit Bank, Google, Hexagon Offices, Oracle ACE Program, 3Pillar, Aily Labs, Principal33, BMW Techworks, DataEdge, M247Global și RunPod.
Fondatorii Techsylvania sunt Oana Petruș și Vlad Ciurcă, iar prima ediţie a avut loc în 2014. În timp, evenimentul a devenit cea mai mare platformă de creștere prin tehnologie din România și unul dintre cele mai relevante evenimente de profil din Europa de Est. Mărturie a relevanţei sale stă faptul că la ediția precedentă au participat peste 3.500 de antreprenori, investitori, executivi și specialiști din industria tehnologică.
Anul acesta, pe lângă conferința principală, Techsylvania va organiza și o serie de evenimente satelit în întreg municipiul Cluj-Napoca, de la întâlniri cu investitori și lansări de produse până la sesiuni de networking și activări dedicate comunității tech şi de business.