La Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a avut loc o operație extrem de complicată efectuată de o echipă alcătuită din mai mulți medici. Aceștia au avut misiunea de a extrage o tumoră de aproape 10 kilograme.
O femeie de 50 de ani din România a primit o șansă la o viață normală. Pacienta avea o formațiune tumorală uterină de 9,5 kilograme. Intervenția a durat mai bine de trei ore.
La această operație a luat parte o echipă medicală formată din medici chirurgi și anesteziști. Intervenția a presupus îndepărtarea formațiunii tumorale și efectuarea de histerectomie totală.
În acest moment, pacienta este conștientă, în stare stabilă, sub supraveghere medicală în Secția Clinică Chirurgie Generală I, se arată într-un comunicat emis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Potrivit informării spitalului din vestul țării, din echipa medicală care a efectuat investigaţiile imagistice şi intervenţia chirurgicală au făcut parte: doi medici primari chirurgie generală, doi medici rezidenţi chirurgie generală, doi medici specialişti şi un medic rezident ATI, un medic primar radiologie şi imagistică medicală şi trei asistente medicale.
E vorba de următoarele cadre medicale și asistenți:
În unele cazuri, odată cu înaintarea în vârsta, există și posibilitatea apariției tumorilor de corp uterin. Acestea apar de obicei după menopauză și sunt mai frecvente, dar nu exclusive, la femeile care suferă de hipertensiune arterială, diabet, obezitate.
Medicii spun că orice hemoragie apărută după instalarea menopauzei, indiferent de cantitate sau lipsa altor simptome, trebuie să ducă la un control ginecologic pentru a elucida și trata cauza.
Pe lângă patologiile benigne, este importantă descoperirea unei eventuale patologii maligne din timp, pentru a asigura prin tratament șansele cele mai bune de vindecare.