Gazetarul Cristian Tudor Popescu a urmărit cu atenție sărbătoarea de vineri, din Rusia: opt ani de la anexarea Crimeei, celebrată printr-un concert grandios pe Stadionul Lujniki. Jurnalistul nu vede deloc cu ochi buni ceea ce a organizat Vladimir Putin.
”Pentru mine e înspăimântător de familiar ce văd acum”, a declarat CTP despre manifestările grandioase din Moscova, la care au luat parte sute de mii de ruși, care păreau încântați de eveniment și-l aclamau pe președintele lor.
Totodată, jurnalistul a asimilat Rusia de vineri, 18 martie, cu România aflată sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, dar și cu Germania condusă de Adolf Hitler.
”Pentru mine e înspăimântător de familiar ce văd acum. Se spune că poporul rus nu e Putin, poporul german n-a fost Hitler, poporul român n-a fost Ceaușescu. Ba da, au fost! E vorba de vinovăția unui popor”, a afirmat jurnalistul, vineri seară, la Digi 24.
De altfel, CTP și-a exprimat punctul de vedere și despre momentul întreruperii discursului lui Vladimir Putin, de către televiziunea de stat Rossiya-24.
”Când vorbește împăratul tuturor rușilor, Dumnezeul ortodox întrupat pe pământ, tu comiți o asemenea greșeală? Trebuie să trimiți rachete cu o precizie de un metru sau doi și tu nu ești în stare să ții serverele? Kremlinul i-a întrerupt discursul lui Dumnezeu, asta a făcut.
Nu sunt în stare să țină o regie de montaj, o lipsă de control ce poate fi pusă în conexiune regia de montaj a asasinatelor în masă asupra civililor comise în Ucraina de armata rusă”, a mai declarat jurnalistul.
CTP a criticat referirile lui Vladimir Putin la creștinism și lauda pe care a exprimat-o față de soldații ruși, din Ucraina. Gazetarul a punctat că președintele Rusiei își manipulează poporul prin astfel de abordări, care sunt tehnici folosite în trecut și de alți dictatori.
”Credința creștină care animă întreaga Rusie ne-a făcut să ne ducem în Ucraina pentru a-l apăra pe fratele nostru cu propriul trup, niciodată n-am fost ațât de uniți, asta a spus Putin, în rezumat. Aproape i s-au umezit ochii, ca la marii dictatori manipulatori, credea în ce spune, se autoemoționează.
A spus că „băieții noștri” luptă eroic cu nazismul. Băieții noștri sunt măcalerii lui Kadîrov, care trag în blocurile de civili, mercenarii Wagner care organizează asasinate contra cost și ucigași din Siria? Care băieții noștri?”, a mai spus gazetarul.
Întrebat despre când s-ar putea încheia invazia Rusiei în Ucraina, CTP a răspuns că ”nu va fi repede”, deoarece ”pentru Rusia nu există cale de întoarcere. S-au angajat într-o operațiune de distrugere a poporului ucrainean, nu de subjugare, ceea ce ar presupune un război. Până nu distruge Ucraina, Putin nu pleacă de acolo!”, a conchis gazetarul.