Oppenheimer, părintele bombei atomice, victimă a mișcării politice anti-știință

La aproape 80 de ani de la detonarea armelor nucleare în Japonia, viața și moștenirea celui cunoscut drept “părintele bombei atomice” sunt reexaminate datorită noului film al lui Christopher Nolan, “Oppenheimer”, lansat vineri în SUA.

Soarta lui Oppenheimer după inventarea bombei atomice

Bomba atomică lansată la Hiroshima a pulverizat viața și a schimbat lumea, iar J. Robert Oppenheimer a sărbătorit absorbind aplauzele furtunoase ale mulțimii din Los Alamos, New Mexico. A fost un moment emoționant pentru Oppenheimer, care a declarat mulțimii, în august 1945, în locul în care au fost proiectate și construite bombele, despre singurul său regret: nu faptul că mii de oameni au fost uciși, ci că “nu am dezvoltat bomba la timp pentru a o folosi împotriva germanilor” mai devreme, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar sentimentul de triumf al lui Oppenheimer s-a evaporat în lunile care au urmat distrugerii orașului Nagasaki, cauzată de o altă bombă atomică la trei zile după Hiroshima, pe care omul de știință a considerat-o inutilă și nejustificată.

Repulsia i se citea atât de evident pe chip, încât președintele Harry S. Truman l-a întrebat ce s-a întâmplat atunci când s-au întâlnit pentru prima dată la Casa Albă, în octombrie 1945. “Domnule președinte, simt că am mâinile pătate de sânge”, i-a spus Oppenheimer lui Truman, potrivit volumului “American Prometheus”, biografia lui Oppenheimer din 2005 a autorilor Kai Bird și Martin J. Sherwin, citată de The Washington Post.

Truman l-a asigurat pe Oppenheimer că nu ar trebui să poarte povara bombelor: “i-am spus că sângele era pe mâinile mele, să mă lase pe mine să mă îngrijorez de asta”. Președintele american s-a înfuriat în privat de ceea ce a descris colaboratorilor ca fiind un “om de știință plângăcios” și de regretul pe care Oppenheimer îl avea în legătură cu decimarea.

“Sânge pe mâinile lui, la naiba, nu are nici pe jumătate din sângele pe care îl am eu pe mâini”, a spus Truman după aceea. “Doar că nu trebuie să te plângi de asta.” Truman i-a spus mai târziu lui Dean Acheson, secretarul său de stat: “Nu vreau să-l mai văd niciodată în acest birou”.

Digi24.ro

Cel mai mic stat din lume are un singur locuitor permanent și se află în Europa. Are propria monedă și imn național

A fost singura dată când cei doi se vor întâlni, iar Oppenheimer a crezut că a ratat poate singura șansă de a evita o potențială cursă a înarmării nucleare care ar fi putut ucide sute de milioane de oameni. “Nu l-a convins pe președinte, iar președintele nu l-a plăcut, din păcate”, a declarat Charles Oppenheimer, nepotul fizicianului, pentru The Washington Post. “Bunicul meu a dat sfatul corect, iar președintele nu l-a urmat. Ceea ce a spus despre faptul că avea mâinile pătate de sânge a fost în mod clar ceva ce nu i-a plăcut lui Truman.”

A cerut interzicerea armelor nucleare

Depresia și anxietatea copleșitoare pe care J. Robert Oppenheimer le-a simțit în timpul dezvoltării și testării bombelor au părut să se risipească pe 6 august 1945, după ce un singur cuvânt a fost strigat de către crainicul de la Laboratorul Los Alamos. “Acum!”

Digisport.ro

"Ea a nenorocit-o pe Simona Halep!" Dumitru Dragomir, scenariu la care nu s-a gândit nimeni până acum

O explozie imensă de lumină a fost urmată de un vuiet adânc și mârâit al exploziei deasupra Hiroshimei. Se estimează că 135.000 de oameni au murit. Oppenheimer era ușurat – și se simțea el însuși.

Starea sa de spirit s-a schimbat trei zile mai târziu, când FBI l-a descris pe Oppenheimer ca fiind o “epavă nervoasă” din cauza bombardării orașului Nagasaki, despre care susținea că nu era justificată din punct de vedere militar. Cea de-a doua bombă atomică a fost lansată la 9 august 1945 și, potrivit estimărilor, au fost ucise încă 64.000 de persoane.

Oppenheimer, ale cărui remușcări paralizante l-au făcut să fumeze în mod constant după bombardamentul de la Nagasaki, a trimis o scrisoare secretarului de război Henry Stimson la 17 august 1945, în care cerea ca armele nucleare să fie interzise. Oppenheimer a demisionat din funcția de director al Laboratorului Los Alamos după încheierea războiului.

Întâlnirea de la Casa Albă cu Truman, din 25 octombrie 1945, a fost ocazia pentru Oppenheimer de a-l convinge pe președinte să abordeze o potențială problemă internațională cu Rusia privind utilizarea armelor nucleare. Nu a reușit. Truman l-a onorat totuși pe Oppenheimer în 1946 cu o mențiune prezidențială și o Medalie pentru Merit.

Dușmani politici puternici la Washington

În primăvara anului 1954, J. Robert Oppenheimer, la acea vreme director al Institutului pentru Studii Avansate din Princeton, New Jersey l-a anunțat pe colegul și prietenul său Albert Einstein că urma să lipsească timp de câteva săptămâni. Era nevoit să se apere la Washington, D.C., în timpul unei audieri secrete, împotriva acuzațiilor că ar fi un risc pentru securitate și poate chiar neloial.

Oppenheimer s-a supus în mod stupid unui simulacru de tribunal în care a fost în curând lipsit de autorizația de securitate și umilit public. Acuzațiile erau nesemnificative, dar, cu un vot de 2 la 1, comisia de securitate a Comisiei pentru Energie Atomică l-a considerat pe Oppenheimer un cetățean loial care reprezenta totuși un risc pentru securitate: “Considerăm că comportamentul și asocierea continuă a doctorului Oppenheimer au reflectat o gravă nepăsare față de cerințele sistemului de securitate“.

Savantului nu i se mai puteau încredința secretele națiunii. Sărbătorit în 1945 ca “părintele bombei atomice”, nouă ani mai târziu avea să devină principala victimă celebră a ”uraganului” McCarthy.

În lunile și anii care au precedat audierea de securitate, Oppenheimer a criticat decizia de a construi o “super” bombă cu hidrogen. În mod uimitor, el a mers atât de departe încât a spus că bomba de la Hiroshima a fost folosită “împotriva unui inamic înfrânt în esență”.

Bomba atomică, a avertizat el, “este o armă pentru agresori, iar elementele de surpriză și teroare îi sunt la fel de intrinseci ca și nucleele fisionabile”. Aceste disensiuni directe împotriva opiniei dominante a instituțiilor de securitate națională de la Washington i-au adus dușmani politici puternici. Tocmai de aceea a fost acuzat de lipsă de loialitate.

Oppenheimer a căzut victimă mișcării politice anti-știință

Povestea vieții lui Oppenheimer este relevantă pentru problemele politice actuale ale SUA. Savantul a fost distrus de o mișcare politică caracterizată de demagogi de rând, anti-intelectuali și xenofobi. Vânătorii de vrăjitoare din acea perioadă sunt strămoșii direcți ai actorilor noștri politici actuali de un anumit stil paranoic.

”Mă gândesc la Roy Cohn, consilierul principal al senatorului Joseph McCarthy, care a încercat să-l citeze pe Oppenheimer în 1954, doar pentru a fi avertizat că acest lucru ar putea interfera cu iminenta audiere de securitate împotriva lui Oppenheimer. Da, acel Roy Cohn, care l-a învățat pe fostul președinte Donald Trump stilul său impetuos și complet dereglat de a face politică.

Amintiți-vă doar de comentariile fostului președinte, contestate de fapte, cu privire la pandemie sau la schimbările climatice. Aceasta este o viziune asupra lumii care disprețuiește cu mândrie știința”, scrie Kai Bird, director al Leon Levy Center for Biography, pentru The New York Times.

După ce cel mai celebru om de știință american a fost acuzat pe nedrept și umilit public, cazul Oppenheimer a reprezentat un avertisment pentru toți oamenii de știință de a nu se ridica în arena politică în calitate de intelectuali publici.

Mulți dintre americani încă nu au încredere în oamenii de știință și nu reușesc să înțeleagă cercetarea științifică, încercarea și eroarea inerente testării oricărei teorii în raport cu faptele prin experimente. Un exemplu este ceea ce s-a întâmplat cu funcționarii publici din domeniul sănătății publice în timpul recentei pandemii.

Oppenheimer încercat cu disperare să-i avertizeze pe generali că armele nucleare nu sunt arme de luptă, ci arme de teroare pură. Dar politicienii au ales să-l reducă la tăcere. Rezultatul a fost că SUA au petrecut Războiul Rece angajate într-o cursă a înarmării costisitoare și periculoasă.

Oppenheimer nu a regretat ceea ce a făcut la Los Alamos; el a înțeles că nu poți opri ființele umane curioase să descopere lumea fizică din jurul lor. Dar Oppenheimer a crezut întotdeauna că ființele umane pot învăța să reglementeze aceste tehnologii și să le integreze într-o civilizație durabilă și umană.