Life

Ora ideală la care ar trebui să iei ultima masă. Ce se întâmplă dacă mănânci prea târziu: “Mesele de noapte sunt un calvar”

Ora ideală la care ar fi bine să iei ultima masă. Ce probleme pot să apară atunci când mănânci prea târziu, potrivit unui medic.
19.11.2024 | 16:36
Ora ideala la care ar trebui sa iei ultima masa Ce se intampla daca mananci prea tarziu Mesele de noapte sunt un calvar
Ora la care e bine să iei ultima masă. Sursa foto: Freepik/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un cunoscut medic a spus care e ora ideală la care e bine să iei ultima masă. Nu este bine să mănânci noaptea deoarece pot apărea probleme cu somnul, iar procesul digestiv are de suferit.

Ora ideală la care e bine să iei ultima masă. Motivul pentru care nu trebuie să mănânci la ore târzii

Chirurgul Mircea Beuran a vorbit despre importanța obiceiurilor alimentare sănătoase, dar și ce impact au acestea pentru organism. Medicul îi îndeamnă pe oameni să nu mănânce până la saturație completă, altfel digestia va fi îngreunată.

ADVERTISEMENT

În schimb, e bine să te ridici de la masă cu o senzație ușoară de foame. Alimentele vor fi, în acest fel, procesate în mod eficient. Glandele digestive sunt suprasolicitate dacă se consumă un volum mare de mâncare, iar organismul e supus unui efort suplimentar.

“Din punct de vedere al volumului de mâncare, trebuie să mâncăm în așa fel încât niciodată să nu ne ridicăm sătui.

ADVERTISEMENT

Trebuie să lași această liniște a organismului de a-și prelucra bolul alimentar, pentru că efortul de a prelucra un volum foarte mare înseamnă un consum energetic foarte mare pentru unele glande cu secreție pentru tubul digestiv”, a explicat medicul în podcastul Altceva cu Adrian Artene.

ADVERTISEMENT

Medicul a mai vorbit, de asemenea, și despre riscurile privind consumul de mese copioase alături de alcool. Pancreasul poate suferi reacții negative din această cauză și pot apărea grave probleme de sănătate.

Nici obiceiul de a lua mese la ore târzii nu este unul sănătos. Chirurgul Mircea Beuran a spus că acest lucru poate dăuna organismului, astfel că ultima masă nu ar trebui luată prea târziu.

ADVERTISEMENT

Ora ideală pentru somn ar fi în intervalul 22:00 – 23:00, caz în care ultima masă ar trebui să fie luată la ora 19:00, nu mai târziu. În acest fel, procesul de digestie se va finaliza înainte de culcare.

Calitatea somnului poate fi afectată în cazul persoanelor care adorm cu stomacul plin, deoarece procesul digestiv continuă și în timpul nopții. Somnul va fi, astfel, unul agitat sau insuficient.

“Mesele de noapte sunt un calvar. La ora 19:00 (n.r. să fie luată ultima masă). Cu 3-4 ore înainte de culcare, iar media de culcare este 22-23. Când te culci cu stomacul plin, nici somnul nu este cel mai liniștit”, a mai explicat medicul.

Tags: