Orașul care ”expiră” peste aproape 20 de ani este Hong Kong. Este unul dintre cele mai importante orașe din lume, însă ce nu știu mulți e că în 2047, constituția orașului urmează să expire.
Constituția Hong King este în vigoare încă din 1977, dar expiră în 2047. Acest lucru generează îngrijorări cu privire la viitorul politic, dar și economic al țării. Deși vorbim despre un centru financiar global, nu este clar cum vor evolua lucrurile.
În prezent, 7,5 milioane de oameni trăiesc în Hong Kong. Iar o mulțime de persoane au decis să investească în oraș. De altfel orașul mai este supranumit și un adevărat centru global pentru afaceri.
În 2047 însă, orașul Hong Kong ”expiră”. Practic atunci va expira acordul de retrocedare a teritoriului de către Marea Britanie către China. De aici, scrie presa străină, există numeroase semne de întrebare despre evoluția lucrurilor.
Care este totuși istoria orașului? În 1842, Hong Kong a fost cedat Marii Britanii având în vedere înfrângerea Chinei în primul Război Anglo-Chinez. Ulterior însă, după cel de-Al Doilea Război Anglo-Chinez, Marea Britanie a preluat și Kowloon, iar în 1898 a închiriat teritoriile suplimentare din jurul orașului.
Acestea erau cunoscute sub numele de „Noile Teritorii”. Iar conform documentelor semnate, teritoriile au fost închiriate pentru o perioadă de 99 de ani, cu promisiunea că vor fi returnate Chinei în 1997.
La acea vreme însă, Hong Kong deja era un mare oraș dezvoltat. Ce se va întâmpla însă după ce orașul Hong Kong ”expiră”? În momentul în care acordul va expira, adică în 2047, orașul nu va mai beneficia de autonomia garantată de Marea Britanie.
Astfel, nu este clar dacă ulterior China va mai respecta principiul „o țară, două sisteme”. Pe de altă parte, un oficial chinez, Shen Chunyao, dezvăluiacă acest principiu nu va trebui neapărat modificat după 2047.
Totuși, acesta a mai afirmat și că este necesar ca „îmbunătățiri” să fie realizate pentru ca Hong Kong să își atingă întregul potențial pe termen lung. Astfel, viitorul orașului rămâne în continuare incert.