Comuna Căzănești din județul Ialomița a devenit oraș în anul 2004, în perioada în care România încerca să îndeplinească criteriile minime pentru aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva gradului de urbanizare a populației. În acei ani, s-a înregistrat un val de transformări ale unor comune în orașe, deși nici la acea dată localitățile respective nu îndeplineau criteriile minime impuse de lege pentru ca o comună să fie ridicată la rangul de urbe.
Parlamentul a adoptat fără să stea prea mult pe gânduri valul de proiecte de lege privind înmulțirea numărului de orașe, deși datele indicau în mod evident că nu sunt îndeplinite condițiile. Așa s-au întâmplat lucrurile și cu orașul Căzănești, căruia i s-a schimbat statutul în 2004, în urma unui referendum local din 2003. În primul rând, nu era îndeplinit criteriul esențial, anume o populație de cel puțin 5.000 de oameni. La acea vreme erau puțin peste 4.800, iar de atunci au scăzut constant, ajungând la 2.900 potrivite datelor de la recensământul din 2021.
Proiectul prin care sătenii din Căzănești au devenit peste noapte târgoveți a fost inițiat de trei parlamentari PSD din județ, însă la vremea respectivă au fost voci care s-au împotrivit proiectului. „Este o comună necăjită și probabil că va rămâne așa”, comenta fostul deputat PRM Lucian Bolcaș. Însă legea a fost adoptată pe 29 aprilie 2004, împlinindu-se, astfel, 22 de ani de la data când Căzănești a devenit oraș.
Oamenilor din Căzănești le-au trebuit doar șase ani să se dumirească de faptul că nu doar că nu s-au ales cu nimic din statutul de oraș, ba chiar au taxe mai mari din cauza noii situații, astfel că în 2010 au fost declanșate procedura pentru un referendum local care să vizeze revenirea la statutul de comună. „Cetăţenii au reclamat faptul că, prin trecerea, în anul 2004, de la rangul de comună la cel de oraş, au avut numai dezavantaje, în principal la costul ridicat al taxelor şi impozitelor, dar au acuzat şi insuficienţa fondurilor alocate dezvoltării localităţii”, spunea prefectul de Ialomița de atunci, Mădălin Teculescu, citat de Mediafax.
Referendumul local din aprilie 2010 a arătat că peste 90% din cei care au venit la urne își doresc ca orașul să redevină comună, însă rezultatul nu a fost validat din cauză că nu a fost atins pragul de jumătate plus unul dintre locuitori care să fi venit la urne și să fi votat ”pentru”.
De atunci, locuitorii din Căzănești se tot căznesc să scape de statutul de oraș. În iunie 2014, un nou referendum a înregistrat un nou rezultat de peste 90%, însă nici de data aceasta plebiscitul nu a fost validat din cauza prezenței. După ce a fost modificată Legea referendumului astfel încât validarea să se facă dacă cel puțin 30% dintre cei înscriși în listele electorale, vin la urne și 25% votează „pentru”, consiliul local a convocat un al treilea referendum, în aprilie 2015, care de data aceasta a avut succes, cu 95% în favoarea renunțării la statutul de oraș.
Însă chinurile pentru cei din Căzănești nu s-au terminat. Parlamentari din județ au depus inițiative legislative care să transpună rezultatul referendumului, însă acesta a fost ignorat de Parlament. Două proiecte au fost respinse în 2015 și 2016. În 2017, a mai fost depus unul care a trecut prin adoptare tacită de Camera Deputaților și apoi trimis la Senat, care este forul decizional în aceste spețe. Comisia de administrație a elaborat însă tot un raport de respingere, în pofida avizelor favorabile de la Guvern, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social. De atunci sunt aproape nouă ani de când proiectul „băltește” în Parlament, fără să fie trimis în plenul Senatului pentru votul final.
Mai nou, un alt proiect de lege în acest sens, al patrulea, a fost depus la Camera Deputaților, inițiat de parlamentari SOS România, PACE – Întâi România și neafiliați. Proiectul conține și o serie de documente care arată că, între timp, orașul Căzănești continuă să nu îndeplinească cerințele minime pentru o localitate urbană. Nu există spital, nu există hotel, nu există parc, iar singurul liceu care funcționa în oraș a fost între timp desființat, toate acestea fiind condiții obligatorii.
Legea mai impune ca cel puțin 50% din lungimea totală a străzilor să fie conectată la rețeaua de canalizare. Teoretic, criteriul este îndeplinit, rețeaua de canalizare fiind prezentă pe 75% din lungimea totală a străzilor. Practic, rețeaua nu este pusă în funcțiune, astfel că „orășenii” din Căzănești merg la toaletă tot în fundul curții, dacă nu și-au făcut baie în casă cu fosă septică proprie.