Life

Orașul care va scoate asistații sociali la muncă în folosul comunității. Vor trebui să lucreze 3 ore pe zi pentru binele comun

Orașul din Germania unde munca în folosul comunității poate să devină obligatorie pentru asistații sociali. Cei care sunt capabili de muncă trebuie să lucreze 3 ore pe zi.
23.01.2025 | 07:53
Orasul care va scoate asistatii sociali la munca in folosul comunitatii Vor trebui sa lucreze 3 ore pe zi pentru binele comun
Orașul care va scoate asistații sociali la muncă în folosul comunității. Foto: expedia.co.uk
ADVERTISEMENT

Orașul german Essen propune ca toți beneficiarii de ajutoare sociale să muncească 3 ore pe zi, în folosul comunității. Proiectul a primit însă numeroase critici.

Orașul unde asistații sociali vor contribui la munca în folosul comunității

Inițiativa aparține șefului afacerilor sociale din Essen, Peter Renzel. El argumentează că, din moment ce ajutoarele sunt finanțate din bani publici, este corect ca beneficiarii să ofere ceva înapoi societății. Astfel că, persoanele care pot munci fizic vor fi obligate să participe la acest program, pentru binele comun.

ADVERTISEMENT

În plină campanie electorală, orașul Essen din Renania de Nord-Westfalia vine cu o soluție radicală, în ceea ce privește sistemul de ajutoare sociale.

Conform planului, toți beneficiarii de ajutoare sociale apți de muncă vor trebui să presteze trei ore de muncă zilnic în folosul comunității.

ADVERTISEMENT

Pentru a verifica cine poate munci și cine nu, toți beneficiarii sub 65 de ani vor trebui să treacă printr-un control medical anual.

De asemenea, solicitanții de azil vor trebui să urmeze împreună și cursuri de limbă. Singurele excepții vor fi acordate persoanelor care suferă de boli care le împiedică să muncească.

ADVERTISEMENT

„Codul de securitate socială îl permite ca persoanele angajate cu drept la prestații să fie repartizate în funcție de oportunitățile de muncă. Totuși, atribuirea unei oportunități de lucru ca parte a strategiei de integrare trebuie să fie necesară și oportună pentru beneficiarul respectiv.

Scopul principal este întotdeauna menținerea sau îmbunătățirea capacității de angajare”, spune Karl-Josef Laumann, ministrul Muncii, Sănătății și Afacerilor Sociale din Renania de Nord-Westfalia, într-un interviu acordat WDR, potrivit stiridiaspora.ro.

ADVERTISEMENT

Orașul Schwerin a implementat deja un program similar și servește drept model pentru Essen. Din decembrie 2024, consiliul orășănesc Schwerin a făcut obligatorie munca pentru beneficiarii de prestații sociale și solicitanții de azil.

Totuși, criticii atrag atenția că obligarea oamenilor la muncă nu este o soluție potrivită, ba chiar ar putea genera costuri mari pentru stat.

ADVERTISEMENT