Orașul de lângă România care atrage turiștii pe bandă rulantă impresionează prin farmecul său aparte. Esztergom, situat în Ungaria, se remarcă printr-o combinație spectaculoasă de istorie, arhitectură grandioasă și peisaje pitorești.
Cunoscut drept fosta capitală a Ungariei și un important centru spiritual, Esztergom adăpostește impunătoarea bazilică cu același nume, cea mai mare biserică din țară, care oferă o panoramă deosebită asupra Dunării.
Atmosfera sa liniștită, străzile încărcate de istorie și proximitatea față de România îl transformă într-o destinație tot mai căutată de turiștii dornici de explorare și relaxare. Istoria acestei țări este strâns legată de centrul ecleziastic înființat în jurul anului 960, locul de naștere și de încoronare al lui Ștefan, primul rege al Ungariei.
Esztergom, vechea reședință regală a Ungariei, se ridică impunător pe Dealul Castelului, dominând peisajul. La doar 45 de kilometri de Budapesta, acest oraș încărcat de istorie își are rădăcinile adânc înfipte în timp, fiind locuit încă din Epoca de Gheață.
Primele mărturii scrise despre așezare apar încă dinaintea erei noastre, când o comunitate de 350 de celți din vestul Europei și-a găsit adăpost pe malurile Dunării, punând bazele unei istorii fascinante.
Marele prinț Géza, cel care a adoptat creștinismul, a stabilit Esztergomul ca reședință regală și a fost tatăl lui Vajk, viitorul rege Ștefan. Botezat de Adalbert, un misionar devenit episcop de Praga, Vajk a primit numele creștin Ștefan și a devenit primul rege al Ungariei.
Încoronat la Esztergom, a transformat orașul într-un centru politic și spiritual de prim rang, întemeind aici prima arhiepiscopie a Ungariei. Ștefan a fost sanctificat după moarte, iar moștenirea sa a rămas esențială în istoria regatului.
Complexul religios din Esztergom adăpostește întregul tezaur spiritual acumulat de-a lungul secolelor în Ungaria. Impresionant nu doar prin semnificația sa sacră, ci și prin dimensiunile sale grandioase, aici se află basilica dedicată Adormirii Maicii Domnului și Sfântului Adalbert, cea mai vastă și mai înaltă biserică din țară.
Pe fațada impunătoarei construcții este gravată inscripția „CAPUT, MATER ET MAGISTRA ECCLESIARUM HUNGARIAE“, care se traduce prin „Capul, mama și învățătorul bisericilor ungare“.
Printre cifrele impresionante ale construcției se numără suprafața de 5.600 de metri pătrați, o lungime de 118 metri și o lățime de 49 de metri. Domul semicircular, străbătut de 12 ferestre, se înalță la 100 de metri și are un diametru de 33,5 metri. Cel mai masiv clopot din basilică are o greutate de 5,827 tone.
Pereții criptei, care susțin impunătorul dom, au o grosime de 17 metri. Altarul basilicii este decorat cu pictura „Adormirea Fecioarei Maria”, realizată de artistul italian Girolamo Michelangelo Grigoletti (1801-1870). Cu dimensiuni de 13,5 x 6,6 metri, aceasta este cea mai mare lucrare din lume pictată pe o singură pânză. În plus, acustica impresionantă a basilicii generează un ecou ce se propagă timp de peste 9 secunde, scrie adevarul.ro.