Orașul devenit stațiune turistică aflat la doar o oră și jumătate de mers de București nu este chiar atât de cunoscut. Totuși, cei care ajung aici se pot bucura de o experiență cu adevărat plăcută.
În România găsim o mulțime de locuri spectaculoase, în funcție de preferințe. Există stațiuni cu izvoare minerale unice pentru cei care vor să se relaxeze. De asemenea, avem și păduri dese și interesante pentru iubitorii de drumeții.
Nu toate locurile sunt însă atât de bine cunoscute. Spre exemplu, puține persoane au auzit de orașul devenit stațiune turistică care se află la doar o oră și jumătate de mers de București. Oricine poate ajunge aici rapid și se poate relaxa.
Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), confirmă faptul că pe harta turismului au apărut două destinații noi. Este vorba despre Videle și Satu Banului.
Pentru cei care nu știu, Satu Banului se află la doar 94 de kilometri de București. Aici există pensiuni, unde turiștii se pot caza. Iar locul este unul cu adevărat deosebit și merită vizitat.
Videle pe de altă parte se află la doar 74 de kilometri de București. Iar aici lucrurile sunt și mai interesante. Acest oraș, care la rândul său a devenit stațiune turistică, ascunde numeroase atracții. Iar o mulțime de bucureșteni aleg să meargă în aceste locuri, având în vedere că nu sunt așa departe de casă.
„Din ce în ce mai mulţi rezidenţi ai Bucureştiului sau chiar şi turişti şi vizitatori doresc să viziteze locuri apropiate de Capitală, unde eventual să şi înnopteze. Dintre destinaţiile care au apărut pe harta turistică mai recent ofer două exemple: Satu Banului (lângă Câmpina, comuna Măgureni, aflat la 94 km de Bucureşti), unde s-au dezvoltat mai multe pensiuni rurale autentice, respectiv Videle, aflat la 74 km de Bucureşti, un orăşel înconjurat de multe atracţii turistice, chiar dacă încă puţin cunoscute, dar care se va dezvolta cu siguranţă, datorită proiectelor turistice.
Am observat o tendinţă în creştere a bucureştenilor de a dori să îşi petreacă o zi sau mai ales un weekend în locaţii apropiate de Capitală. Vorbim atât de familii, grupuri de prieteni, cât şi de team building-uri sau conferinţe”, a declarat, pentru Agerpres, Traian Bădulescu.
Cum de a devenit orașul Videle o stațiune turistică? Traian Bădulescu spune că există o mulțime de locuri de vizitat în apropiere. La 25 de kilometri, în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, spre exemplu, există Mănăstirea Pantocrator, un loc de pelerinaj.
Aici se adună pelerinii din toată țara. Totodată, mai există și alte atracții turistice puțin cunoscute. Exemplu sunt Stejarul lui Mihai Viteazul şi Biserica de lemn din Videle – Cârtojanca, ridicată în anul 1819 şi înlocuită în 1883.
Iar pentru cei care vor să se mai deplaseze puțin, în comuna Talpa, aflată la 15-20 de kilometri distanță de Videle, s-au filmat cele două capodopere ale cinematografiei românești. Este vorba despre filmele Moromeţii I şi Moromeţii II.
De altfel aici poate fi vizitată și casa familiei Moromete. De asemenea, mai pot fi admirate și alte obiective care au făcut parte din decorul filmului. Cei care vor să se recreeze pot să pescuiască și totodată se pot plimba și cu bicicleta.
Locul este unul cu adevărat primitor, pentru oricine. Nu e de mirare, deci, de ce orașul a devenit o stațiune turistică. Oamenii care trăiesc aici își promovează orașul și de asemenea, se bucură să primească vizitatori.