News

Orașul din Europa, adorat și de români, în care hoții de buzunare fac adevărate ravagii. ”Furtul e ridicat la nivel de artă”. Zeci de oameni o pățesc în fiecare zi

În unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, turiștii încep să se gândească de două ori înainte de a-l vizita și asta din cauza hoților
12.10.2024 | 14:40
Orasul din Europa adorat si de romani in care hotii de buzunare fac adevarate ravagii Furtul e ridicat la nivel de arta Zeci de oameni o patesc in fiecare zi
Destinația turistică de care se tem tot mai mulți turiști din cauza hoților. Foto: freepik.com/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Barcelona atrage mulți turiști în fiecare an datorită culturii deosebite și peisajelor unice. Turiștii români, însă, știu că acolo „furtul e ridicat la nivel de artă”. Mulți au trecut printr-o experiență de genul acesta, în timp ce alții au reușit să scape de scamatoriile escrocilor.

Barcelora, raiul hoților

De când hoții de buzunare s-au perfecționat când vine vorba de furturi, turiștii devin din ce în ce mai sceptici. Români și-au creat grupuri în care discută și cer păreri altor oameni în ceea ce privesc destinațiile din Spania.

ADVERTISEMENT

„Bună tuturor! Urmează să plec în Barcelona și am o mică reținere. Tot aud că se întâmplă frecvent să le fie furate bunurile străinilor pe stradă; telefoane, portofele etc. Ați ști să îmi spuneți dacă e, într-adevăr, un motiv de îngrijorare?

Locuind în România, nu pot să spun că m-ar impacienta foarte tare aspectul ăsta, că noi deja suntem obișnuiți cu ale noastre, dar auzind așa de multe de la străini, ajung să mă întreb dacă furtul e mai frecvent decât la noi. Mulțumesc mult!”, aceasta fiind postarea unei femei, potrivit adevarul.ro.

ADVERTISEMENT

Răspunsul nu a întârziat să apară, așa că un utilizator i-a venit în ajutor cu mai multe sfaturi. Acesta i-a recomandat ca niciodată să nu lase telefoanele pe masă la terase și nici alte bunuri de valoare în geacă, dacă o va pune pe spătarul scaunului.

ADVERTISEMENT

Sunt, însă, și români care mărturisesc faptul că ei nu au fost furați niciodată. Au fost vigilenți și au avut grijă de lucrurile lor, dar nu pot spune același lucru despre alți prieteni care au plecat din Barcelona cu mai multe lucruri în minus.

ADVERTISEMENT

„În Barcelona, furtul e ridicat la nivel de artă, au niște strategii și scenarii de îți vine să îi aplauzi la final, nu să chemi poliția. Totuși, cu un bun simț turistic și un strop de atenție sporită veți fi în regulă.

Eu nu am avut nicio problemă, dar nu am degete să număr cunoscuții și prietenii care au rămas fără câte ceva în Barcelona”, a comentat o altă turistă, potrivit sursei.

ADVERTISEMENT

Așadar, printre aceste recomandări, internauții au spus că este indicat ca oriunde mergeți, să nu aveți la vedere bijuterii și ceasuri scumpe, deoarece „hoții miros bogăția. Sărăcia nu îi interesează”. Mai mult, oamenii au spus că cel mai bine este să lăsați la hotel un act de identitate pentru a nu rămâne blocați acolo în cazul nefericit în care v-a fost furat portofelul sau geanta.