Cum ar fi să trăiești complet eliberat de constrângerile timpului, să faci exact ce vrei, când vrei, fără să te gândești la ore sau minute? Acesta e orașul din Europa unde oamenii speră să transforme acest vis în realitate.
Pe o mică insulă din Norvegia numită Sommaroy, locuitorii au decis să renunțe la noțiunea tradițională de timp. Ei se bucură de 69 de zile de lumină neîntreruptă pe parcursul verii, datorită poziției geografice a insulei, situată foarte aproape de Cercul Polar Arctic.
În 2019, locuitorii insulei Sommaroy au depus o cerere prin care solicitau să nu mai țină cont de timp și de ceasuri, scrie spectacola.ro. Ei doreau să rămână în afara zonei tradiționale de timp și să se poată bucura de frumusețea locului în orice moment al zilei.
Insula Sommaroy se afla foarte aproape de Cercul Polar Arctic, unde soarele răsare și apune o singură dată pe an. Asta înseamnă că, vara, este aproape în permanență zi, iar pe timpul iarnii, este în permanență noapte.
Prin petiția făcută, locuitorii insulei cereau să nu li se mai impună ziua de 24 de ore. Aceștia doresc să aibă libertatea de a-și organiza viața și activitățile după cum consideră potrivit, fără să respecte un program strict.
Bărbatul care a propus ideea scoaterii sincrorizării cu fusul orar oficial din lume susține că oamenii de pe insulă ar putea să-și trăiască viața mai relaxat și să se bucure din plin de zilele lungi de vară, când e lumină non-stop.
“Dacă vrei să îți vopsești casa la două dimineața, este în regulă. Dacă vrei să faci o baie la patru dimineața, o poți face oricând. Aici, nu este ciudat ca oamenii să stea în fața casei în miez de noapte, să bea cafea și să discute.
La urma urmei, dacă este vară și soarele răsare o dată, toată lumea știe că va rămâne sus pentru o vreme”, a spus bărbatul, conform site-ului good.is, citat de spectacola.ro.
Totuși, autoritățile locale nu par să fie complet de acord cu această idee și se tem că lipsa unui orar formal ar perturba funcționarea normală a insulei. De exemplu, programului magazinelor, a orelor de școală sau a transportului în comun ar fi complet date peste cap.