Odinioară apreciat pentru exploatările sale acest oraș din România a fost abandonat de oameni. E o localitate fantomă și a ajuns o umbră a așezării în care mii de suflete lucrau în minele de fier, plumb și uraniu. Oamenii aveau locuri de muncă și în cariera de marmură.
România are peisaje de poveste, destinații de vis și bucate tradiționale delicioase. Țara noastră este cunoscută și din alt punct de vedere, în special în rândul cetățenilor. Cu siguranță, sunt puțini care știu de localitățile fantome.
Un astfel de loc se află în Munții Poiana Ruscă, în județul Caraș-Severin. Concret, este vorba de un oraș mic care în urmă cu ani buni deținea cea mai spectaculoasă carieră de marmură. Mai exact, se găsea la Ruschița. Tot aici aveau loc și alte extracții.
Mii de oameni lucrau în minele de fier, plumb și uraniu, însă în prezent nimic nu mai amintește de acele vremuri. Zona a ajuns să fie lăsată de izbeliște, fiind o ruină, deși aici era ținutul fierului din România și „Porțile de Fier” ale Transilvaniei.
Această faimoasa trecătoare era folosită de romani pentru a traversa Dacia, pentru a cuceri Sarmizegetusa Regia. Din păcate, toate centrele miniere din Rușchița au intrat într-un declin abrupt după anul 1990.
„În timpul comunismului, până în `89 au fost în jur de 2.200 de oameni aici în zonă. Erau 13-14 autobuze care făceau naveta de la Caransebeș, la Borloba, dincolo de Caransebeș, la Muntele mic.
Veneau oameni, munceau, de la Hațeg, veneau cu autobuzele aici la mină și lucrau”, își amintește un fost miner, potrivit Adevărul. Resursele bogate din subsol au dus la dezvoltarea unor localități importante, în secolul XX.
Rușchița s-a dezvoltat atunci când coloniștii au început exploatarea pădurilor și a zăcămintelor de fier. Din acest oraș minier erau scoase și alte materiale, cum ar fi plumb, zinc, aur, argint și marmură. Astăzi, localitatea oferă o priveliște dezolantă.
Blocurile ridicate în trecut pentru românii aduși să muncească în minele și carierele regiunii au fost părăsite. Clădirile stau să se prăbușească, iar locatarii lor sunt extrem de puțini. Aceștia pot fi numărați pe degete.
„Oamenii au început să plece când s-au închis minele. E greu să vă imaginați forfota care era pe aceste străzi pustii, în trecut și cât de aglomerate erau blocurile în care locuiau familiile de muncitori din minele de plumb și fier, cele destinate nefamiliștilor și cele pentru lucrătorii de la marmură”, spune un localnic, mai arată sursa menționată.