News

Orașul din România care a fost invadat de șobolani. Rozătoarele se plimbă liniștite în zona teraselor din centrul municipiului

Un oraș important din România, preferat de mulți turiști, a fost invadat de șobolani. Rozătoarele se plimbă nestingherite printre oameni.
13.06.2025 | 21:49
Orasul din Romania care a fost invadat de sobolani Rozatoarele se plimba linistite in zona teraselor din centrul municipiului
Invazie de șobolani în Iași. Rozătoarele se plimbă nestingherite. colaj Fanatik/ Foto bzi.ro/Unsplash Mert Guller
ADVERTISEMENT

Orașul Iași a fost invadat de șobolani în ultima perioadă. Oamenii au fost surprinși să vadă rozătoarele în timp ce se plimbă nestingherite în centrul municipiului, chiar în zona teraselor.

Invazie de șobolani în Iași. Rozătoarele se plimbă nestingherite prin centrul orașului

Situația revoltătoare a fost semnalată pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași, acolo unde tot mai mulți șobolani au fost observați circulând liniștiți în centrul orașului, inclusiv în zone intens frecventate de localnici și turiști. „Invazia” a început încă de acum câteva săptămâni, însă autoritățile par depășite de situație.

ADVERTISEMENT

Imagini postate pe rețelele de socializare arată cum un șobolan iese dintr-o jardinieră, iar apoi trece printre oameni și pe lângă mesele unui restaurant, arată presa locală. În alte imagini surprinse joi, 12 iunie, doi șobolani se aflau în zona unei terase din municipiu.

Fenomenul a stârnit nemulțumirea locuitorilor, mai ales că prezența rozătoarelor reprezintă un pericol major pentru sănătatea publică. Potrivit legii, autoritățile locale sunt obligate să facă deratizare în spațiile publice cu scopul de a preveni apariția și răspândirea dăunătorilor.

ADVERTISEMENT

Primăria Iași: „Până acum nu am primit sesizări oficiale privind această problemă”

Deși municipalitatea spune că astfel de acțiuni sunt realizate frecvent în zona pietonală. Însă, atunci când vine vorba de rozătoare, răspunderea este în mare parte a asociațiilor de proprietari și a firmelor care au în administrare diverse spații, precum restaurante, arată bzi.ro.

ADVERTISEMENT

„Legea prevede că asociațiile de proprietari trebuie să asigure dezinsecția, dezinfecția și deratizarea în condominiile pe care le gestionează. Ele pot solicita sprijinul primăriei pentru consiliere în acest sens. Cât despre entitățile private, aceasta este responsabilitatea lor directă. Până acum nu am primit sesizări oficiale privind această problemă”, a transmis Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT

O situație similară are loc în mai multe orașe din Marea Britanie. Șobolani de mărimea pisicilor au fost văzuți pe străzile din Birmingham, Manchester și Glasgow, în ultima perioadă.

Tags: