News

Orașul din România care a renăscut cu fonduri europene. Sunt sute de locuri de muncă, iar tinerii nu mai pleacă din localitate

Un oraș din România s-a dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene. Cândva, România era considerată ”pantofarul Europei”, însă acele vremuri s-au dus.
22.05.2024 | 21:17
Orasul din Romania care a renascut cu fonduri europene Sunt sute de locuri de munca iar tinerii nu mai pleaca din localitate
Orașul din România care a renăscut cu fonduri europene. Sunt sute de locuri de muncă, iar tinerii nu mai pleacă din localitate. Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Este vorba despre Vicovu de Sus, județul Suceava, oraș în care tinerii chiar își doresc să rămână. Există peste 50 de firme producătoare aici, care oferă sute de locuri de muncă, astfel că investițiile în tehnologii moderne, cu fonduri europene, nu au fost degeaba. Mai mult, elevii din localitate sunt pregătiți pentru meserii din acest sector.

Orașul din România care a renăscut cu fonduri europene

Vicovu de Sus este situat la 20 de kilometri de mănăstirea Putna și a ajuns să numere 17.000 de locuitori, cu 30% mai mult comparativ cu acum 10 ani. Mai important, un locuitor din trei are până în 199 ani, în timp ce doar unul din 10 are peste 65 de ani. Conform Știrile PRO TV, tinerii sunt extrem de optimiști în această localitate și majoritatea nu vor să mai audă de străinătate.

ADVERTISEMENT

Potrivit consultantului în fonduri europene Bogdan Sorodoc, tinerii rămân aici pentru că au de lucru. “Industria de încălțăminte în Vicovu de Sus asigură peste 800 de locuri de muncă în momentul de față. Practic, e cel mai mare angajator al orașului”, explică Bogdan Sorodoc. Zilnic, o fabrică din Vivocu de Sus produce peste 1.500 de perechi de pantofi.

Mai nou se produc aici chiar și poșete, iar în total vicovenii se laudă cu o producție de 7.000 de perechi de pantofi, în fiecare zi. Aici vorbim chiar despre sandale și încălțămite sport. Orașul este situat la granița cu Ucraina și a învățat să nu stea cu mâna întinsă la bugetul statului, cum fac majoritatea localităților.

ADVERTISEMENT

În schimb, locuitorii de aici au apelat la fonduri europene. George Ciubotaru deține o fabrică de pantofi cu 16 angajați și o cifră de afaceri de 500.000 de euro. Spune că a rămas competitiv, în piață, ”făcând modele, multe modele, să putem face față mărfii care vine din alte locuri, Turcia, Polonia”.

Orașul din România cu locuri de muncă, pentru că tinerii nu mai pleacă din localitate

Bărbatul și-a început afacerea acasă când avea 17 ani, cu o singură mașină de cusut. A accesat primele fonduri europene în 2017, atunci când a primit 200.000 de euro și a cumpărat utilaje care fabrică în serie pantofi. A apelat la un al doilea proiect, prin care a obținut 1,2 milioane de euro pentru o hală de producție.

ADVERTISEMENT

Cu ajutorul acestor investiții, cărora li se adaugă mai multe credite bancare, bărbatul și-a crescut numărul de angajați de la 4 la 16, iar cifra sa s-a triplat, astfel că vinde în magazinele online. “Mașina asta este o mașină de croit automată, digitală, care ne salvează de șabloanele, tiparele în sine, de cuțite și acum nu mai avem nevoie de cuțite, le facem automat. Le facem pe calculator. Aici avem o tabletă, de fapt o scanare 3-D adică e creează modelul, transmite aici și băiatul îl pune în aplicație”, explică George Ciubotaru.

Autoritățile au înțeles că este necesar să crească o nouă generație de pantofari, astfel că Liceul Tehnologic ”Ion Nistor” a investit masiv în modernizarea atelierelor. Cu ajutorul PNRR, acest liceu a obținut 1,3 milioane de euro din fonduri europene ca să își cumpere mașini de cusut de ultimă generație, practic utilaje pe care elevii pot învăța cum să prelucreze încălțămintea.

ADVERTISEMENT

“Fiecare maistru este obligat la începutul anului școlar să încheie un contract de practică cu agentul economic”, explică Cristina Viorica Puha, director adjunct al liceului. Mai mult, cei 2000 de elevi care învață în zonă vor putea opta pentru opt clase cu profil tehnic, cu specializări în industria pielăriei sau în designul vestimentar. România produce încălțăminte cu 50% mai puțin față de 2012. Anual, românii produc 23 de milioane de perechi de pantofi, dar importă 76 de milioane de perechi.

ADVERTISEMENT