Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. Din cauză că plouă cu cenușă, medicii le recomandă să stea în casă sau să poarte mască.
Locuitorii unui oraș din România simt că trăiesc un coșmar de câteva zile. Aerul este irespirabil din cauză că plouă cu cenușă, la propriu.
Chiar dacă pare scenariul unui film, este realitatea din Craiova. Din cauza unei defecțiuni la centrala termică, în aer sunt degajate particule de cărbune care pun în pericol viața oamenilor.
”Vineri, noi am avut o avarie în jurul orei 12:10. A fost o deconectare a turbogeneratorului numărul 2. Noi am revenit în aproximativ jumătate de oră, însă, în acea perioadă au mai declanşat şi o parte din echipamentele de desprăfuire electrică şi sistemele de mediu.”, a explicat Dan Vasile, director CET 2 Craiova, potrivit observatornews.ro.
În ultimele zile, mai mulți craioveni au ajuns la spital, după ce le-au intrat în ochi particule de cărbuni. Pentru a evita astfel de incidente pe viitor, medicii le recomandă craiovenilor să stea mai mult în casă sau să apeleze la măști de protecție.
”Am făcut treabă în curte şi mi-a intrat cenuşă în ochi. Ploua efectiv cu cenuşă. Am ajuns la urgenţă, pentru că era o durere îngrozitoare. Într-adevăr, erau particule, corp străin, spun medicii, particule negre.”, a spus o localnică pentru sursa menționată.
Din cauza particulelor de cărbune și a cenușii, aerul din Craiova a devenit aproape imposibil de respirat. Poluarea cauzată de termocentrală este vizibilă la tot pasul, inclusiv pe mașini și în curțile craiovenilor.
Locuitorii din cartierul din proximitatea termocentralei susțin că astfel de evenimente se întâmplă de mulți ani. Astfel de ”defecțiuni”, așa cum le numesc reprezentații termocentralei, au loc atât vara, cât și iarna.
Reprezentanții de la DSP au declarat că poluarea din zonă este mai mult decât evidentă. Cei mai afectați sunt cei care locuiesc aproape de termocentrală, dar nici restul craiovenilor nu fac excepție.
Medicii susțin că expunerea pe termen lung la acest tip de poluare poate duce la apariția unor problem grave de sănătate. Inhalarea particulelor de cărbune poate cauza bronșite, astm bronșic și cancer pulmonar.