Orașul din România unde prețurile au luat-o razna pentru cei care vor să cumpere un apartament. Un metru pătrat al unei locuințe a ajuns să coste enorm. Este cu aproape 1.000 de euro mai mult decât în București.
În luna august, prețurile medii ale apartamentelor de vânzare au crescut cu 17%, în comparație cu aceeași perioadă din anul 2023, potrivit celor mai recente date de pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.
Raportat la numărul contactărilor, în august au f0st cu 34% mai multe interacțiuni între vânzători și cumpărători, în comparație cu aceeași perioadă de anul trecut.
“Numărul de interacţiuni dintre cei interesaţi de cumpărare şi cei care au proprietăţi spre vânzare a crescut cu 18% faţă de luna anterioară şi cu 34% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Aceste cifre ne arată că oamenii sunt din ce în ce mai activi şi hotărâţi atunci când vine vorba de achiziţia unei locuinţe”, a spus Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare, potrivit Ziarul Financiar.
În august, prețul mediu pentru vânzarea apartamentelor vechi și noi în București a fost de 1.870 euro/metru pătrat. Este o crește de 24%, față de luna august a anului trecut.
Apartamentele vechi sunt, în medie, mai scumpe decât cele noi. Acestea au un preț de 1.912 euro/metru pătrat, cu 14% mai mult față de august 2023. Apartamentele noi au un preț mediu de 1.814 euro. Acestea sunt cu 22% mai scumpe, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut.
În București, prețul mediu pentru o garsonieră de 40 mp este de 74.800 euro. Pentru un apartament cu 2 camere, de 55 mp, prețul mediu este de 102.850 euro. Pentru unul cu 3 camere, de 75 mp, este de 140.250 de euro.
Prețurile au crescut considerabil în Cluj-Napoca. Prețurile medii pentru apartamentele noi și vechi au fost de 2.786 euro/metru pătrat, cu aproape 1.000 de euro mai mult decât în București.
S-a înregistrat o creștere de 14% anul acesta, comparativ cu luna august 2023. Pentru un apartament nou, prețul mediu de cerere a fost de 2.797 euro/metru pătrat, cu 12% mai mult decât în august 2023.
Pentru apartamentele vechi, prețul mediu de cerere a fost de 2.772 euro/metru pătrat, cu 14% mai mult față de luna august a anului trecut.
Pentru o garsonieră de 40 mp, prețul mediu a fost de 111.440 euro în august, iar pentru un apartament cu 2 camere, de 55 mp, a fost de 153.230 euro. Un apartament cu 3 camere (75 mp) a avut prețul mediu de 208.950 euro.
Creșteri mari s-au înregistrat și la Brașov. În acest oraș, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.976 euro/metru pătrat.
Pentru apartamentele noi și vechi din Brașov, prețul mediu a fost, în august, de 2.061 euro/metru pătrat, fiind cu 7% mai ridicat decât luna august 2023.
În cazul apartamentelor vechi, prețurile au crescut cu 20% în august 2024, față de aceeași perioadă a anului trecut. S-a ajuns, astfel, la o medie de 1.941 euro/metru pătrat.
O garsonieră (40 mp) a avut, în Brașov, prețul mediu de 79.040. Un apartament cu două camere (55 mp) a costat, în medie, 108.680 de euro. Pentru un apartament cu 3 camere (75 mp), prețul mediu a fost de 148.200 euro.
“Preţurile medii pentru vânzarea apartamentelor au rămas relativ constante de la o luna la alta, însă dacă ne uităm în urmă, comparativ cu august 2023, vedem creşteri notabile, cele mai ridicate fiind în Bucureşti şi Sibiu, unde acestea sunt cu 24% mai mari faţă de anul trecut.
Datele noastre arată că piaţa imobiliară este dinamică, aşa că vom continua să monitorizăm aceste tendinţe”, a mai spus Răzvan Ceapă.
S-au înregistrat creșteri mari și în alte orașe din România. În Sibiu, prețul mediu de cerere a fost de 1.646 euro/metru pătrat. În Timișoara, pentru apartamentele noi și vechi, prețul mediu a fost de 1.660 euro/metru pătrat.
Tot în luna august 2024, în Constanța, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.803 euro/metru pătrat. În Iași a fost cel mai mic preț mediu de cerere, și anume de 1.634 euro/metru pătrat.
O garsonieră de 40 mp a costat, în medie, 65.360 euro în august în Iași. Un apartament cu 2 camere, de 55 mp, a costat 89.870 euro, iar unul cu 3 camere 122.550 euro.