Orașul din România înființat de armeni a fost ridicat în mijlocul unui câmp. Avea clădiri frumoase, iar străzile erau și ele unele aparte. Unde se află acesta și ce s-a ales de el? Puțini știu povestea sa.
România are numeroase locuri încărcate de istorie. Chiar și așa, puține persoane știu cum au fost ridicate acestea, dar și cum au evoluat în urmă cu decenii. Dacă am știi anumite detalii, am rămâne surprinși.
Orașul din România înființat de armeni este Armenopolis. Acum, orașul se numește Gherla și poate ai auzit de el. Ce nu știai însă este modul în care acesta a apărut, dar și cum s-a dezvoltat.
Armeni au negociat cu autoritățile din Transilvania pentru a cumpăra un teren. Se spune că la acea vreme, autoritățile ar fi dat un răspuns ironic și anume că ar vinde atât de mult pământ ”cât poate fi cuprins într-o piele de bou”.
Ce s-a întâmplat mai departe? Istoria este una cu mult mai largă. La finele secolului al XVII-lea, armenii din Moldova au luat partea unuia dintre pretendenții la tronul voievodal. Acesta a fost înfrânt, iar ulterior, armenii au decis să treacă Munții Carpați.
În Transilvania situația era de asemenea una tensionată. Regiunea a intrat în componența Imperiului Habsburgic. Tot în acea perioadă, membrii Casei Imperiale le-au făcut o contraofertă armenilor și le-au propus să se unească cu Biserica Romei.
Ulterior, o parte a românilor ardeleni au acceptat Unirea religioasă, iar la rândul lor, armenii din Transilvania au făcut exact același lucru. Și totuși cum a apărut orașul din România înființat de armeni?
Au urmat negocierile dintre armeni și autoritățile din Transilvania. Iar având în vedere propunerea ironică și anume că va fi vândut ”atât pământ cât poate fi cuprins într-o piele de bou”, armenii au fost destul de isteți.
„Legenda fondării Gherlei spune că armenii au negociat cu autoritățile din Transilvania să cumpere un teren. La insistențele lor, acestea din urmă le-au răspuns ironic că le vor vinde atâta pământ cât poate fi cuprins într-o piele de bou.
Armenii au fost mai șmecheri și au tăiat pielea de bou în fâșii subțiri, pe care le-au înnodat și au delimitat astfel perimetrul vechiului oraș”, a declarat Janos Estegar, conform cluju.ro.
Istoricii spun că autoritățile au permis astfel armenilor să ridice acest oraș nou, chiar în zona în care se afla Castelul Martinuzzi. Menționăm că în prezent, acesta a fost transformat în Penitenciarul Gherla.
Iar armenii nu au pierdut timpul. Ei nu doar că au ridicat orașul, dar au construit străzi paralele, având în vedere planurile unui arhitect de la Roma. Și așa, orașul din România ridicat de armeni a devenit primul oraș sistematizat din România.
Iar pentru că în acea perioadă, la modă era stilul baroc, toate clădirile din centrul vechi al acestui oraș sunt ridicate în stilul care a înflorit în Imperiul Habsburgic. Acum multe persoane ajung în Gherla. Chiar și așa, puține dintre aceștia știu povestea reală a locului.