Autoritățile locale au pus la bătaie sume variate de bani pentru spectacolul cu artificii de Revelion, chiar dacă în multe zone ale țării ceața a stricat bucuria spectatorilor.
De Revelion, primăriile marilor orașe dar și ale comunelor s-au străduit să organizeze tradiționalul spectacol festiv cu artificii. Pentru cei cu buget mai mare, pe lângă spectacolul pirotehnic au fost aduși și diferiți artiști, prestația acestora fiind inclusă în contract sau nu. În multe zone, prezența artiștilor a fost de bun augur, pentru că ceața a stricat efectele artificiilor, scrie Adevărul.
Sursa citată a alcătuit un clasament al cheltuielilor făcute de primării cu ocazia spectacolului de Revelion, în mediul rural și urban. La sate, Primăria din Florești (județul Cluj) a cheltuit cei mai mulți bani pentru spectacolul de artificii, potrivit datelor SICAP privind achizițiile publice. O achiziție directă s-a făcut pentru servicii pirotehnice, suma fiind 111.480 de lei (22.296 euro), mai mult decât și-au permis unele primării din mediul orășenesc.
Alte comune cu dare de mână au fost Sânmartin (Bihor, 37.180 lei), Blejoi (Prahova, 39.999 lei), Ariceștii Rahtivani (Prahova, 75.000 lei). Giroc (Timiș, 32.000 lei), Cristian (Brașov, 40.000 lei), Sântandrei (Bihor, 38.655 lei) și Blejești (Teleorman, 30.000 lei).
La primăriile rurale cu buget mic, lucrurile au stat altfel. Spre exemplu, o primărie din Olt, Brastavățu, a plătit doar 1.440 lei (288 euro) ca localnicii să vadă un foc de artificii. La o altă primărie, tot din Olt, Gura Padinii, spectacolul de Revelion a costat 5.500 de lei (1.100 euro).
Tot pentru artificii, Primăria Sadu (Sibiu) a plătit 15.000 de lei (3.000 euro), la Piscu Vechi (Dolj) s-a plătit 10.000 de lei pe artificii, la Coșna (Suceava) 10.000 de lei iar la Primăria Nușfalău (Sălaj) artificiile au costat 12.60o de lei.
Și în orașele mai mici locuitorii s-au putut bucura de spectacolul artificiilor de Anul Nou, chiar dacă practica este din ce în ce mai contestată de asociațiile de protecție a animalelor, zgomotul acestor produse pirotehnice fiind o traumă severă pentru acestea.
La Borsec s-au plătit 15.000 de lei (3.000 euro) pentru spectacolul pirotehnic, la Sânicolau Mare 20.000 de lei (4.000 euro), la Pucioașa 28.890 lei, la Turnu Măgurele 33.613 lei, la Târgu Lăpuș 9.000 de lei iar la Vicovu de Sus 30.000 de lei. Brăila chiar a dorit și un spectacol cu lasere, suma fiind de 8.000 de euro (40.000 lei).
La orașele mari, primăriile au dorit să ofere spectacole mai complexe și mai de durată. Constanța s-a evidențiat la acest capitol, plătind 120.000 de lei (24.000 euro) pentru spectacolul dintre ani. Dincolo de banii pentru spectacolul de artificii s-au adăugat și alți 240.000 de lei pentru prestația susținută de artiști.
La Bacău, primăria a plătit 111.000 lei pentru artificii, la Brașov s-au plătit 67.226 de lei pentru 12 minute de artificii, la Oradea 84.033 lei, la Arad 66.700 lei, la Satu Mare 54.621 lei, la Târgu-Jiu, 84.000 lei, la Câmpulung 20.000 lei, la Slatina, 35.000 lei, la Roman, 42.000 lei, la Calafat ,10.000 lei.
În unele orașe, primăriile au adus, pe lângă pirotehniști, și artiști care au susținut concerte de Revelion. Spre exemplu, Slatina a plătit pe lângă artificii și 520.000 pentru artiștii care au susținut concertul. O sumă mai mică s-a cheltuit la Câmpina, 199.500 lei și una mult mai mare la Craiova, 638.841 lei, cu care au fost plătiți artiștii de pe scenă, muzica, luminile și spectacolul de artificii.