Cât de curând, Bucureștiul nu va mai fi singurul oraș din România cu clădiri impozante. În curând, într-o altă zonă urbană de la noi din țară se va ridica un adevărat gigant. Va fi al doilea ca mărime după Casa Poporului, iar investiția se ridică la 688 milioane de euro.
În curând, România se va putea lăuda cu o nouă clădire gigantică. Aceasta se va întinde pe 14 hectare de teren și, contrar tuturor așteptărilor, nu se va găsi în București.
A doua clădire ca mărime din România, după Casa Poporului se construiește la doar câțiva kilometri de Cluj. Gigantul va avea un scop bine determinat și va fi de ajutor românilor, mai mult decât și-ar putea închipui.
Clădirea uriașă despre care vorbește toată lumea este, de fapt, viitorul Spital Regional de Urgență. Proiectul este unul ambițios, iar investiția este una pe măsură. Mai exact, 688 de milioane de euro sunt necesare pentru ca schița de pe hârtie să prindă contur.
Spitalul Regional de Urgență din Florești va avea la bază principii moderne de funcționare. Acesta va folosi energie din surse regenerabile și va arăta exact așa cum presupun standardele moderne.
Momentan, proiectul se află în fază incipientă și, fiind vorba despre o clădire uriașă, va fi nevoie de timp până când va fi finalizată. Potrivit estimărilor, clădirea noului Spital Regional de Urgență din Florești va fi gata în 2027.
Clădirea va avea 176.638 de mp și va deveni cea de-a doua construcție ca mărime din România. Pe primul loc se află Casa Poporului, cu o suprafață de 330.000 mp.
Proiectul Spitalului Regional de Urgență prevede că acesta va avea șapte etaje, dintre care două vor fi subterane. Unitatea medicală va fi dotată cu 849 de paturi. Proiectanții au luat în calcul și situațiile de urgență, așa că, în cazul unor pandemii, paturile existente se vor extinde, ceea ce înseamnă că vor avea o capacitate de 1.600 de pacienți.
Cele 849 de paturi extensibile sunt alocate mai multor secții. Potrivit antena3.ro, 75 de paturi vor fi pentru mamă și copil, 300 pentru îngrijiri medicale, 81 pentru ATI și 369 pentru îngrijiri chirurgicale.
Noul Spital Regional de Urgență va avea 1.400 de locuri de parcare și va fi dotat și cu un heliport. Odată cu finalizarea acestui spital, sectorul sănătății din România va face un pas uriaș spre evoluție.