Orașul din România unde se va redeschide, în curând, un cinematograf de tradiție. A fost închis cu mai bine de un deceniu în urmă, dar clădirea a fost reabilitată. Va găzdui două săli de cinema, dar și o terasă cu cafenea.
În decembrie va fi redeschis primul cinematograf de artă din Timișoara, un adevărat reper cultural al municipiului. Este vorba despre cinema “Studio”, care va fi inaugurat cu premiera celui mai recent film al regizorului timișorean Andrei Ujic, “TWST – Things We Said Today”.
Activitatea acestui cinematograf a fost oprită cu 13 ani în urmă. Locația a ajuns într-o stare avansată de degradare atunci. În 2020 au început lucrările pentru redarea lui comunității.
Cinematograful este situat în punctul zero al Timișoarei. Este cel mai vechi dintre cinematografele funcționale din oraș.
Acesta va fi un spațiu cultural de tipul art house, care este integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, cu domeniul principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor.
Totodată, locația va deservi și d0menii conexe industriei cinematografice, cum ar fi producția de film, jurnalism, multimedia, sound design, fotografie, precum și dezvoltarea unui program de educație cinematografică destinat copiilor și tinerilor.
Cinema “Studio” a fost construit de către un investitor privat în anul 1938. Inițial, cinematograful a fost denumit “Scala”. După naționalizarea din 1948, a trecut prin mai multe forme de organizare, dar și denumiri. A devenit Cinema “Studio” în 1966, fiind administrat de RADEF România Film.
La acest cinematograf erau proiectate filme comerciale și de artă. Ulterior, din cauza lipsei investițiilor, locația s-a degradat considerabil. A fost închisă definitiv în 2011.
“Cinema ‘Studio’ este al treilea cinematograf pe care îl redăm timişorenilor. Mă bucur că nu mai contestă nimeni povestea de succes a cinematografelor din Timişoara.
Practic, în doar doi ani şi jumătate am reuşit să ajungem la o infrastructură de cinematografe nemaivăzută în ţară. De la niciun cinematograf de artă am ajuns astăzi la trei şi pentru toţi cei care s-au întrebat dacă există cerere, cifrele vorbesc de la sine.
De la deschidere şi la cinema ‘Victoria’ şi la ‘Timiş’ împreună am avut peste 140.000 de spectatori”, a declarat, vineri, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz.
Municipalitatea a preluat cinematograful în anul 2018, pentru a-l renova, urmând să fie redeschis publicului. Acesta a fost ales să devină cinematograf de artă și hub audiovizual, la inițiativa comunității locale de cinefili.
Clădirea renovată a locației cuprinde o sală principală pentru proiecții de film. Aceasta are o capacitate de 184 de locuri pe scaune, cu ecran fix de cinema.
Mai există și o sală secundară pentru proiecții de film, ateliere și alte evenimente, având o capacitate de 66 de locuri, dotate cu gradene retractabile, ecran și videoproiector.
În clădire se mai află și un hub audiovizual format dintr-un spațiu de coworking la etajul al doilea, cu aparatură modernă, dar și un studio de post-producție și un studio radio.
Pe acoperișul clădirii se află o terasă circulabilă, unde vara va funcționa o cafenea,. Vor avea loc și proiecții de film în aer liber și alte evenimente culturale.
După renovare, fațada art-deco originală a cinematografului a fost păstrată și restaurată. Interiorul cinematografului a fost transformat radical, reconstruit și cu echipamente tehnice de ultimă generație.
Valoarea totală a acestei investiții este de 25 milioane de lei. Dintre aceștia, 19,3 milioane de lei au fost alocați de Ministerul Culturii, în cadrul programului de investiții pentru Timișoara 2023 – Capitală Europeană a culturii, notează agerpres.ro. Lucrările de renovare și reabilitare au durat mai bine de trei ani și jumătate.
Proiectul de reabilitare și refuncţionalizare a fost pus la punct în colaborare cu Institutul Francez din România, dar și cu asociațiile locale Peliculă Culturală, Marele Ecran, Documentor şi Asociaţia Română a Filmului Independent (Timishort). Groupapa Asigurări a finanțat proiectul arhitectural.
Primăria Municipiului Timișoara a realizat și finanțat lucrările de renovare ale cinematografului. Acesta va fi administrat și programat de aceeași echipă din cadrul Centrului de Proiecte care se ocupă cu coordonarea cinematografelor “Victoria” și “Timiș”.