Maria Dragomiroiu a colindat lumea în lung și-n lat, datorită meseriei sale, iar unele locuri pe care le-a vizitat, în care mulți și-ar dori să ajungă, nu i se mai par astăzi atât de atractive.
Folclorista a fost invitată în emisiunea Laurei Cosoi de la Antena Stars, unde a descris experiențele sale în Statele Unite, unde merge în fiecare iarnă să cânte comunităților de români de acolo.
Întrebată ce orașe au impresionat-o, Maria Dragomiroiu a spus că la început, când a ajuns pentru prima oară, New York i s-a părut fascinat, dar s-a degradat în ultimii ani.
Orașul care rămâne, însă, în continuare pe lista preferințelor interpretei de muzică populară este Las Vegas, dar nu pentru cazinourile numeroase de acolo, ci pentru întreaga atmosferă și lumini.
Dragomiroiu a povestit, printre altele, că atunci când merge în America evită să mănânce preparatele lor, pentru că nu le consideră deloc sănătoase. Atunci când nu are spectacole, vedeta adoră să meargă la cumpărături.
„De mâncat, mâncăm numai românește, pentru că noi cântăm acolo românilor noștri. Românii sunt foarte primitori, vor să te simți bine și bineînțeles că mâncarea noastră e mult mai bună. Acolo se mănâncă foarte prost.
Sunt un artist nepretențios, dar cumpăr lucruri care să mă avantajeze, să îmi stea bine, să mă bucur de cum arăt. Eu merg la magazinele populare de acolo unde găsești de toate într-un singur loc. Mai merg și prin mall-uri, dar mie nu îmi place la mall.
Preocuparea mea când merg în America e să mergi la cumpărături. Cel mai greu e să cumperi pentru alții, că nu știi ce le iei, dacă le place, dacă li se potrivește.
Sunt locuri frumoase, dar nu este istorie ca în Europa. Totul este nou, dar sunt lucruri minunate, lucruri frumoase. Să te duci în Los Angeles, pe strada vedetelor, poți să ai steaua ta acuma. E impresionant. Am văzut casa lui Elvis Presley, casa lui Michael Jackson. Mi-a plăcut să văd casele frumoase ale celebrităților americane. Băiatul, fetele și nora au fost foarte impresionați, dar din păcate multe din acele case au ars. În 1990, când am ajuns prima oară acolo, îmi era foarte greu, plângeam după familie. Eu sunt foarte legată de casă, de prieteni, de țara asta”, a povestit Maria Dragomiroiu.
În continuare, vedeta muzicii populare a vorbit despre metropolele New York și Las Vegas, prima din cele menționate dezamăgind-o.
„În New York m-a impresionat downtown-ul, că vezi cerul printre clădirile așa de înalte. Am văzut și Statuia Libertății, veneau veverițele și ne mâncau din palmă. Acum nu e atât de grozav New York-ul, pentru că e foarte multă mizerie. Străzile sunt desfundate cum era pe timpul lui Ceaușescu. Nu e ușor nici acolo, nu mai e visul american, trebuie să muncești mult și acolo.
Mie cel mai mult mi-a plăcut Las Vegas. Toate străzile sunt paralele și perpendiculare, cam greu te poți rătăci. Când vii cu avionul și vezi totul, numai lumină!”, a completat Dragomiroiu.