Rana suferită de femeie a avut o adâncime de 10 centimetri, astfel că medicii sunt fericiți că aceasta a scăpat cu viața. Bărbatul a fugit imediat după ce a comis fapta, iar acum este căutat de polițiști în toată Oltenia, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.
Bărbatul este cercetat de infracțiunea de violență în familie. Bărbatul a recurs la acest gest din cauza geloziei, iar acum este căutat de toată Poliția. ”Rana suferită a avut o profunzime de zece centimetri. Agresorul este căutat, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au anunţat, marţi, că un bărbat este cercetat pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie”, se arată în comunicatul autorităților.
Procurorii au anunțat că bărbatul este de negăsit, dar va fi căutat de toți polițiștii din zonă. ”În seara zilei de 22.09.2024, în jurul orelor 20:00, aflându-se la domiciliul său situat pe raza satului Strâmba-Jiu, din oraşul Turceni, Gorj, pe fondul consumului de alcool.
Acesta a fost animat de sentimente de gelozie, inculpatul L.D.F. a exercitat acte de agresiune fizică asupra soţiei sale L.I.R. Aplicându-i o lovitură cu un cuţit în regiunea lombară stângă, producându-i leziuni.
Acestea au necesitat circa 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei”, au precizat procurorii. Medicii au stabilit că rănile produse i-au pus viața în pericol femeii, însă aceasta a fost salvată la timp.
”Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, în lipsa unui tratament medico-chirurgical aplicat de urgenţă. Din conţinutul concluziilor medico-legale rezultă că plaga produsă urmare a atacării victimei cu un cuţit, are o profunzime de 10 centimetri şi două ramificaţii de circa 1 cm fiecare în formă de Y, cu deschidere inferioară”, au transmis medicii.
”Procurorul a constatat că atacul asupra victimei s-a produs prin surprindere, agresorul lovind victima cu cuţitul în zona sus-menţionată, continuând atacul şi după ce lama cuţitului a pătruns în corpul victimei, existând două ramificaţii ale plăgii penetrante”, a precizat sursa citată.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul a avut intenția clară de a ucide. Astfel, acesta a acționat ”cu intenţia directă de a produce moartea acesteia, lovitura fiind aplicată cu intensitate deosebită cu un obiect tăietor înţepător, apt să producă moartea, interesând zone vitale respectiv regiunea toraco-abdominală stângă intercostală”. Bărbatul este căutat și va fi arestat preventiv după ce va fi prins.