News

Ordonanța austerității i-a „îmbolnăvit” pe poliţişti. La Sibiu, 13 din 14 dintre agenţii de la ordine publică și-au luat simultan concediu medical

Polițiștii din Sibiu nu mai vor să lucreze. Ordonanța „trenuleț” a băgat în concediu medical 13 din 14 polițiști de la Biroul de Ordine Publică
13.01.2025 | 14:46
Ordonanta austeritatii ia imbolnavit pe politisti La Sibiu 13 din 14 dintre agentii de la ordine publica siau luat simultan concediu medical
Polițiștii își arată nemulțumirile față de ordonana „trenuleț”. Mulți și-au luat concediu medical. Foto: Facebook Poliția Română
ADVERTISEMENT

Mai mulți polițiști din Sibiu au intrat simultan în concediu medical ca semn de protest față de Ordonanța „trenuleț”. Sindicațul Național DECUS a făcut avertizări în acest sens.

Reacția polițiștilor sibieni la Ordonanța „trenuleț”

Sindicațul Național DECUS a anunțat, luni, acțiunea mai multor oameni ai legii, pe fondul nemulțumirii. 13 polițiști din 14 planificați în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la Secţia 1 Poliţie Sibiu și-au luat simultan concediu medical.

ADVERTISEMENT

„Luând act cu îngrijorare de ingerința unor manageri ai Poliției Române în activitatea sindicală și ca urmare a situației deosebite în care, cu aproximatie: 13 polițiști din 14 planificați în serviciu (schimburile 2 și 3) de la Poliția Municipiului Sibiu – Biroul de Ordine Publică și 3 polițiști din 4 planificați în serviciu (schimbul 2) de la Secția 1 Poliție Sibiu au intrat în concediu medical.

Sindicatul Naţional DECUS condamnă orice tentativă de a limita drepturile sindicale ale poliţiştilor. Conform informaţiilor furnizate de conducerea IPJ Sibiu, situaţia este generată de nemulţumirile poliţiştilor faţă de măsurile fiscal-bugetare propuse pentru anul 2025”, a transmis, luni, Sindicatul DECUS, într-o postare pe pagina de Facebook.

ADVERTISEMENT

Sindicaliștii atrag atenția decidenților politici cu privire la importanța structurilor Poliției Române în garantarea siguranței cetățenilor și a ordinii publice.

De asemenea, au precizat că orice măsură care afectează drepturile, salariile și condițiile de muncă ale polițiștilor pot avea consecințe grave asupra funcționării instituției și a încrederii în sistemul de ordine publică, se arată în postarea de pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Polițiștii din Buzău refuză să mai facă ore suplimentare

Zeci de polițiști din Buzău și-au exprimat refuzul cu privire la efectuarea orelor suplimentare, la Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, pe fondul acelorași nemulțumiri.

Măsurile fiscale adoptate de Guvern care anulează plata orelor lucrate sâmbăta, duminica şi pe timpul sărbătorilor legale i-a făcut pe polițiști să refuze orele suplimentare începând cu 1 ianuarie 2025.

ADVERTISEMENT

De asemenea, cei aproximativ 70 de polițiști au cerut, în mediul rural, ca programul să fie 8.00 – 16.00. Potrivit IPJ Buzău, cererile depuse de poliţişti vor fi analizate şi se vor identifica soluţii astfel încât activitatea de ordine publică să nu fie perturbată.

ADVERTISEMENT