News

Ordonanța care prevede plafonarea și compensarea prețurilor la energie, adoptată de Guvern. Ce măsuri se vor aplica de la 1 aprilie

În ședința de Guvern de vineri, 18 martie, a fost adoptat ordonanța de urgență pentru plafonarea și compensarea prețurilor la energie electrică și gazele naturale.
18.03.2022 | 17:06
Ordonanta care prevede plafonarea si compensarea preturilor la energie adoptata de Guvern Ce masuri se vor aplica de la 1 aprilie
ADVERTISEMENT

Cabinetul Ciucă a adoptat vineri, 18 martie, ordonanța de urgență (OUG) cu măsurile pentru ținerea sub control a crizei energetice. Compensarea și plafonarea prețurilor plătite de consumatorii casnici și de agenții economici vor fi în vigoare între 1 aprilie 2022 și 31 martie 2023, notează Realitatea.

Ce măsuri se vor aplica din aprilie?

După cum arată motivarea ordonanței de urgență, plafonarea și compensarea prețurilor pentru energie electrică și gazele naturale au un caracter temporar, urmând să fie aplicate timp de 12 luni.

ADVERTISEMENT

Aceste măsuri ar trebuie să limiteze efectele sărăciei energetice în cazul consumatorilor casnici, dar și să ajute companiile care au fost afectate de restricțiile din timpul pandemiei, dar și de creșterea prețurilor la energie pe piața locală și la nivel internațional.

“Ținând cont de faptul că operatorii economici s-au confruntat pe perioada stării de alertă cu probleme determinate de existența unor restricții, întreruperea activității, scăderea cifrei de afaceri, toate aceste măsuri au condus la un blocaj al acestor activități economice la nivel național”, se arată în textul OUG-ului adoptat de membrii guvernului.

ADVERTISEMENT

Pe tema celor două măsuri au fost mai multe discuții în ultimele luni, detaliile concrete ale acestui OUG fiind făcute publice de premierul Ciucă, acesta explicând că:

“Măsurile pe care le luăm vor proteja populația și economia, prevenind riscurile unei creșteri accentuate a prețurilor și a inflației. Guvernul este alături de cetățeni și de mediul de afaceri, pentru a proteja locurile de muncă și stabilitatea economică”.

ADVERTISEMENT

Ordonanța adoptată vineri de miniștrii cabinetului Ciucă stabilește un preț maxim de 0,68 lei/kWh (TVA inclus) pentru consumatorii casnici de energie electrică care au avut în 2021 un consum mediu de 100KWh.

În cazul consumatorilor cu un consum mediu mai ridicat, între 100 și 300 KWh prețul final facturat va ajunge la 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus. În cazul consumatorilor non-casnici de energie electrică, prețul va fi de 1 leu/kWh.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește costul gazelor naturale pentru clienții casnici , acesta a fost stabilit la 31 bani pentru kWh.  Pentru clienții non-casnici a fost stabilit un preț de 37 bani pentru kWh dacă au avut un consum mediu lunar de 50.000 MWh.

ADVERTISEMENT