Directorul general INSCOP Research afirmă că orice oraș sub 30.000 de locuitori are propria Lojă masonică, dând exemplul orașului său natal Petrila din Valea Jiului.
Remus Ștefureac a mai declarat la FANATIK.RO că apetența pentru organizații secrete este un fel de sport național în România și vine din neîncrederea în stat și din dorința individului de a simți că are influență, că are „un pic de putere”.
„Noi suntem într-o țară în care e o pandemie de-a dreptul de: ‘Totul e secret’… ‘Am auzit’… ‘Îți spun ceva, dar nu spui la nimeni’…
Sigur, află toată lumea, dar e un fel de sport național la noi și vine iarăși dintr-un sentiment așa… În momentul în care pui o doză de secret, ai sentimentul că ai un pic de putere, influență, ești conectat la duverse sfere.
Știți că era la un moment dat, cred că și în presă, asta cu masoneria. Nu cred că există oraș sub 30.000 de locuitori care să nu aibă propria lojă masonică. Vorbesc serios!
Eu m-am născut în Valea Jiului, În Valea Jiului există un oraș care a devenit cumva celebru nu doar prin activitatea minieră, dar și prin diverse proiecte culturale. Petrila. În Petrila e și o lojă masonică. Vă jur! Pe cuvânt!
Apropo de organizații secrete. Toată lumea are un secret. Nu e un secret pentru nimeni, dar cumva sentimentul că facem un aranjament… Asta vine și din neîncrederea în stat, în regulile clare de a rezolva problema.
Nu, nu, ca să-ți rezolvi problema trebuie să fii undeva conectat, să ai o pilă, o cunoștință, ceva secret, ceva pe lângă regulile care ar trebui să funcționeze și să fie aceleași pentru toți.
Și atunci sigur că e o inflație de structuri paralele. Orice altceva care să ocolească ceea ce ar însemna organizarea sănătoasă a statului, cu normele sale care ar trebui să te ajute, cu birocrația aia sănătoasă. Și atunci cauți…”, a declarat Remuș Ștefureac în cadrul emisiunii TATULICI la FANAT1K.