Catastrofa sanitară de la mijlocul secolului al XIV-lea este unul dintre cele mai semnificative episoade pandemice din istoria omenirii. Dar, în ciuda anilor de cercetări, oamenii de știință nu au reușit să identifice de unde și când a început să se răspândească ciuma bubonică.
O analiză recentă sugerează că punctul de origine a fost în Kârgâzstan, Asia centrală, în anii 1330.
O echipă de cercetare de la Universitatea Stirling din Scoția, Institutul Max Planck din Germania și Universitatea din Tubingen a analizat mostre de ADN antic din dinții scheletelor din cimitirele din apropierea lacului Issyk Kul, din Kârgâzstan.
Ei au ales zona după ce au observat o creștere semnificativă a înmormântărilor acolo în anii 1338 și 1339.
Dr. Maria Spyrou, cercetător la Universitatea din Tubingen, a spus că echipa a secvențiat ADN-ul provenit de la șapte schelete.
Ei au analizat dinții pentru că, potrivit doctorului Spyrou, aceștia conțin multe vase de sânge și oferă cercetătorilor „șanse mari de a detecta agenți patogeni transmisi prin sânge care ar fi putut cauza moartea persoanelor”, relatează BBC.
Echipa de cercetare a reușit să găsească bacteria ciumei, Yersinia pestis, în trei dintre probe.
Dr. Philip Slavin, istoric la Universitatea din Stirling, a spus despre descoperire: „Studiul nostru pune la capăt una dintre cele mai mari și mai fascinante întrebări din istorie și determină când și de unde a pornit cel mai notoriu și infam ucigaș al oamenilor”.
Cercetarea are unele limitări, inclusiv dimensiunea mică a eșantionului.
Lucrarea cercetătorilor a fost publicată în revista Nature, intitulată „Sursa morții negre în Eurasia centrală a secolului al XIV-lea”.
Ciuma este o boală infecțioasă potențial letală, care este cauzată de bacteriile numite Yersinia pestis care trăiesc la unele animale – în principal rozătoare – și puricii acestora.
Ciuma bubonică este cea mai comună formă de boală pe care o pot dezvolta oamenii. Numele provine de la simptomele pe care le provoacă – ganglioni limfatici dureroși, umflați sau „buboaie” în zona inghinală sau axilă.
Din 2010 până în 2015, la nivel mondial au fost raportate 3.248 de cazuri, inclusiv 584 de decese.
Din punct de vedere istoric, a fost numită și Moartea Neagră, cu referire la înnegrirea și moartea părților corpului din cauza cangrenei, cum ar fi degetele de la mâini și de la picioare, care se poate întâmpla odată cu boala.
Potrivit unui studiu din 2018, nu șobolanii au fost de vină pentru răspândirea ciumei bubonice în timpul pandemiei provocate de ”Moartea Neagră”.
O echipă de la universitățile din Oslo și Ferrara a arătat că Moartea Neagră poate fi „în mare parte atribuită puricilor umani și păduchilor din corp”.
Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Science, folosește înregistrări ale tiparelor și scării de răspândire a bolii.
Moartea Neagră a provocat pierderea a aproximativ 25 de milioane de vieți, mai mult de o treime din populația Europei, între 1347 și 1351.
Profesorul Nils Stenseth, de la Universitatea din Oslo, și colegii săi au simulat focare de boală, creând trei modele în care boala a fost răspândită prin:
În șapte din cele nouă orașe studiate, afectate de pandemia de ciumă bubonică, „modelul parazitului uman” a fost o potrivire mult mai bună pentru modelul focarului. Acesta reflectat cât de repede s-a răspândit și câți oameni a afectat.
„Concluzia a fost foarte clară”, a spus profesorul Stenseth. „Modelul cu paraziți umani se potrivește cel mai bine”. Ar fi puțin probabil să se răspândească la fel de repede ca dacă ar fi transmis de șobolani. Ar trebui să treacă prin această buclă suplimentară a șobolanilor, mai degrabă decât să fie răspândită de la o persoană la alta.”
Profesorul Stenseth a spus că studiul a fost în primul rând de interes istoric – folosind înțelegerea modernă a bolii pentru a dezvălui ceea ce s-a întâmplat în timpul uneia dintre cele mai devastatoare pandemii din istoria omenirii.
Dar, a subliniat el, „înțelegerea cât mai mult posibil a ceea ce se întâmplă în timpul unei epidemii este întotdeauna bună dacă doriți să reduceți mortalitatea [în viitor]”.
Ciuma este încă endemică în unele țări din Asia, Africa și America, unde persistă în „rezervoare” de rozătoare infectate.
Și, în 2001, un studiu care a decodificat genomul ciumei a folosit o bacterie care provenea de la un veterinar din SUA, care murise în 1992, după ce o pisică infestată de ciumă a strănutat în direcția lui în timp ce încerca să o salveze de sub o casă.
„Studiul nostru sugerează că pentru a preveni răspândirea viitoare igiena este cea mai importantă”, a spus profesorul Stenseth. „De asemenea, sugerează că, dacă ești bolnav, nu ar trebui să intri în contact cu prea mulți oameni. Așa că, dacă ești bolnav, stai acasă!”