Oțelul va avea un moment special dedicat pompierilor eroi care au intervenit în timpul gravelor inundații din județul Galați. Pompierii din Brăila nu au fost însă invitați la meciul cu Universitatea Craiova, deși se luptă în continuare cu inundațiile.
Oțelul Galați a făcut un gest frumos pentru pompierii din toată țara, invitați ca oaspeți de onoare la meciul împotriva celor de la Universitatea Craiova.
Cu toate acestea, cei din Brăila, orașul vecin aflat la o distanță de doar 12 de kilometri, nu au primit o astfel de invitație, fiind singurii din țară. Asta în condițiile în care brăilenii au fost primii care au venit în ajutor în acele momente extrem de dificile.
Înainte de startul partidei va avea loc un moment emoționat, denumit „Eroi pe stadion”. Brăilenii nu au putut însă să treacă peste această umilință, iar presa locală s-a arătat pur și simplu revoltată de acest gest surprinzător al vecinilor gălățeni, precum se poate vedea pe debraila.ro.
Într-un comunicat oficial al clubului Oțelul Galați, s-a precizat că în tribunele stadionului din Galați vor fi prezenți pompieri din toate colțurile țării: „din județele Argeș, Bacău, Ilfov, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Iași, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Giurgiu și municipiul București”.
În mod uluitor, nici măcar cei cinci pompieri brăileni care încă se mai află în județul Galați și ajută sinistrații din tabăra de la Pechea, nu au fost chemați pentru acest eveniment.
Moldovenii îi îndeamnă pe suporteri să îi primească așa cum se cuvine pe eroi: „pompierii prezenți în această seară nu vor fi doar niște spectatori, ci o parte esențială a comunității noastre – cei care, în momentele de nevoie, se află în prima linie, fără să ceară nimic în schimb”.
Imaginile cu inundațiile devastatoare din județul Galați au făcut înconjurul televiziunilor, iar pompierii brăileni nu au rămas indiferenți la drama vecinilor. Peste 100 au intervenit în localitățile afectate din județul Galați.
Chiar și în acest moment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” gestionează tabăra și centrul de comandă din comuna Pechea, unde s-a născut campionul Lucian Bute.
Meciul dintre Oțelul și Universitatea Craiova din etapa a 12-a din SuperLiga se joacă sâmbătă, 5 octombrie, ora 21:30. Echipa lui Dorinel Munteanu este pe locul 4 în clasament după 10 meciuri, cu 18 puncte.
Universitatea Craiova vine la Galați din postura de ocupantă a locului doi. Echipa lui Costel Gâlcă are 19 puncte după 11 partide. Așadar, va fi un adevărat derby pentru podium.
Rivalitatea dintre Brăila și Galați este una dintre cele mai mari din România, iar asta s-a reflectat de-a lungul timpului și în sport, mai ales la fotbal, unde meciurile directe au fost cu destule incidente.
Aceste neînțelegeri dintre brăileni și gălățeni au depășit demult sfera proceselor, a șicanelor și bancurile, și acum a devenit subiect de cercetare academică. Universitatea „Danubius” din Galați a publicat un volum intitulat „Galaţi-Brăila. Trecut. Actualitate. Perspective”.
Și aici au apărut discuții după ce numele Galațiului a apărut primul pe copertă, iar brăileni au spus că orașul lor a apărut cu un secol înainte. Până acum, Brăila și Galați nu au reușit să colaboreze în niciun proiect comun. Asta nu s-a întâmplat nici în timpul pandemiei, când bolnavii de COVID-19 din Galați trebuiau să fie tratați la Brăila. Ministerul Sănătății a renunțat la acest proiect.
Cele două județe despart Muntenia de Moldova, ceea ce a fost un alt măr al discordiei între cele două rivale. O altă dispută recentă este legată de transmiterea prin decizie de Guvern a 1.000 de hectare de teren din teritoriul Brăilei către Galaţi. Astfel, oraşul Galaţi s-ar extinde, în premieră istorică, dincolo de Siret.
Gălățenii au fost deranjați de asemenea de construcția podului peste Dunăre la Brăila. Administrația locală a luat în calcul pentru scurtă vreme să construiască un tunel pe sub Dunăre pentru a nu fi nevoiți să treacă podul dinspre Brăila!
Ambele orașe ar dori să facă un aeroport, însă nici aici nu au căzut de acord. Cine are de pierdut? Bineînțeles, tot brăilenii și gălățenii. O altă explicație pentru această rivalitate este faptul că Brăila și Galați s-au luptat timp de secole pentru supremația comericială și să fie principalul port de la Dunăre.