Supermarketurile din Polonia aleg să vândă ouă din România în detrimentul celor produse în fermele locale. Decizia lanțurilor de magazine a stârnit un val de critici, polonezii fiind indignați.
Rafturile magazinelor din Polonia sunt pline cu ouă din țara noastră, comercianții refuzându-le pe cele produse în sistem super-intensiv de la fermieri locali, arată Agrointel. Marfa este cumpărată din Olanda sau România.
Producătorii susțin că piața a fost afectată din cauza gripei aviare. Prin urmare, supermarketurile au hotărât să nu mai aducă la rafturi ouă provenite din sistemul cu baterii.
În acest context, cele mai multe magazine au ajuns să importe ouă din alte state. Pe de altă parte, fermierii acuză lanțurile de supermarketuri că nu informează consumatorii privind proveniența acestor produse.
Potrivit directorului Camerei Naționale a Producătorilor de Păsări și Furaje, Katarzyna Gawrońska, fenomenul a apărut din cauza politicii comerciale a respectivelor magazine.
„În ciuda focarului de gripă aviară din Polonia, producția de ouă este suficientă pentru a satisface nevoile interne. Din păcate, unii comercianți cu amănuntul au luat decizii riscante de a opri vânzarea ouălor de la găini crescute în sistem super-intensiv, ceea ce duce acum la o situație în care unitățile de ambalare de ouă poloneze trebuie să importe ouă de fermă din afara Poloniei”, a declarat aceasta pentru farmer.pl, potrivit sursei citate.
Comisia Europeană are în plan să implementeze interdicții privind creșterea în sistem intensiv și super-intensiv a găinilor ouătoare. Însă, Gawrońska spune că nu au fost încă propuse „reglementări relevante”.
Circa 72% din ouăle din Polonia sunt produse de găini crescute în baterii, în sistem super-intensiv, așa cum arătau datele transmise de Ministerul Agriculturii în 2023.
Peste 20 la sută au fost crescute în sistem liber, iar 5,8 la sută în sistem intensiv. Producția ouălor ecologice a fost sub 1 la sută. Totodată, producția poloneză de ouă a scăzut și după gripa aviară.