Fotbal international

Ousmane Dembele, amendă de 10.00 de euro în Germania! I-a făcut mari probleme lui Jurgen Klopp

09.04.2019 | 15:17
Ousmane Dembele amenda de 1000 de euro in Germania Ia facut mari probleme lui Jurgen Klopp

Ousmane Dembele, internaționalul francez al FC Barcelona, a primit o amendă în valoare de 10.000 euro din partea justiției germane cu titlu executoriu imediat. Sentința se referă la perioada pe care Dembele a petrecut-o în Bundesliga, jucând pentru Borussia Dortmund, adică până în vara lui 2017. Apoi a urmat trecerea pe Nou Camp pentru 105 milioane euro, plus alte 20 în bonusuri.

Ousmane Dembele, amendă de 10.000 euro petru vandalizarea locuinței în care a stat la Dortmund

Numai că, fire extrem de colerică, francezul a obținut transferul la Barcelona după o situație care l-a pus într-o lumină total nefavorabilă, pentru că presa germană a scris despre ceea ce a făcut. Dembele locuia pe atunci într-o proprietate care aparținea actualului antrenor de la Liverpool, Jurgen Klopp,cel care se aflase și pe banca Borussiei, înainte de a accepta oferta din Premier League.

De altminteri, cele mai glorioase pagini din istoria galben-negrilor au fost scrise sub comanda lui Jurgen Klopp, care a ajuns și să joace o finală de Champions League contra vecinilor de la Bayern. Ca o paranteză, Klopp l-a vrut și el pe Dembele pe Anfield Road, dar a renunțat după ce a aflat ce a fost în stare să facă francezul.

Ousmane Dembele în perioada Borussia Dortmund a distrus casa lui Jurgen Klopp în care stătea
Ousmane Dembele în perioada Borussia Dortmund a distrus casa lui Jurgen Klopp în care stătea

Francezul i-a produs mari daune locuinței lui Jurgen Klopp

Furios că Borussia nu îi dă drumul, Dembelea făcut prăpăd în locuința lui Klopp. A împrăștiat gunoi în toată casa și în grădină, a distrus o mare parte din mobilă, a băgat în frigider multă mâncare stricată, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se răzbuna în acest fel pentru refuzul șefilor Borussiei de a-l lăsa să plece la Barcelona.

Evident, Klopp s-a înfuriat foarte tare când a auzit ce a putut face fostul său jucăor în casa lui. Avocații lui Klopp, la indicația administratorului imobilului, au deschis dosar în instanță și în cele din urmă, deși s-au solicitat 20.000 de euro drept despăgubiri justiția a decis o amendă la jumătate din această sumă. Pe care Dembele este ogligat să o achite, altfel problemele cu justiția germană voe deveni și mai mari.

Tags: