„Tricolorii” au câștigat ultima partida din acest an, scor 4-1 cu Cipru în ultima etapă din UEFA Nations League. Florin Niță, titular între buturile naționalei României, s-a accidentat în meciul de pe Arena Națională și a fost schimbat cu Ștefan Târnovanu.
Florin Niță a primit o veste bună după accidentarea suferită în ultimul meci din Nations League. Atunci, portarul s-a accidentat după o paradă de senzație, la scorul de 2-1 pentru tricolori. Deși se vorbea despre o problemă medicală serioasă, goalkeeperul a aflat că este vorba despre o leziune musculară și va absenta doar o etapă sau două. El va reveni pe teren, cel mai probabil, chiar în meciul cu echipa lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr.
Florin Niță a făcut un meci extraordinar în poarta naționalei, fiind autorul mai multor parade în duelul dintre România și Cipru, disputat pe Arena Națională.
În minutul 66, Florin Niță, portarul titular al României la EURO 2024, a avut un șpagat salvator care i-a împiedicat pe ciprioți să egaleze pe tabela de marcaj. Portarul în vârstă de 37 de ani a încercat să continue meciul, dar a rămas întins pe gazon.
Echipa medicală a naționalei i-a acordat îngrijiri și a constatat că acesta nu mai poate evolua în ultimul joc din Liga Națiunilor, fiind nevoie de o schimbare. În poarta naționalei, Mircea Lucescu a hotărât să îl trimită pe Ștefan Târnovanu, goalkeeperul lui FCSB.
Din informațiile FANATIK, portarul Florin Niță este suspect de ruptură musculară și ar putea rata restul anului, urmând să revină pe teren la începutul anului 2025. Damac mai are de disputat 3 meciuri în acest an cu Al Kholood, Al-Nassr și Al-Feiha.
Meciul bun și parada miraculoasă din minutul 66 l-au făcut pe Florin Niță să fie esențial pentru echipa națională în meciul cu Cipru. „Tricolorii” au câștigat cele trei puncte și sunt siguri de prezența la barajul pentru Cupa Mondială, dacă nu se vor califica în preliminariile clasice.
România nu a mai fost la Campionatul Mondial din anul 1998. Speră să se califice la cel din 2026, organizat în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. ”Așa cum spunea inclusiv Mircea Lucescu, nimeni nu este de neînlocuit. Niță cred că are o mică întindere, după cum a ieșit de pe gazon.
În acest meci, a apărat senzațional și nu cred că are cine să-l concureze. Tot el va rămâne portarul numărul 1”, a spus Helmuth Duckadam despre Florin Niță, la TV Digi Sport.
În vârstă de 37 de ani, Florin Niță are 28 de apariții în tricoul naționalei României. Portarul născut la București a fost debutat la prima reprezentativă de Cosmin Contra, pe 9 noiembrie 2017, la vârsta de 30 de ani, 4 luni și 6 zile.