Sport

Ovidiu Burcă s-a împăcat cu jucătorii lui Dinamo: „Legătura dintre mine și echipă va fi mai puternică”. Ce a spus despre restanțele salariale

Ovidiu Burcă a vorbit despre situația de la Dinamo la finalul celui de-al doilea meci amical al iernii împotriva celor de la CSO Plopeni, scor 1-1.
25.01.2023 | 17:10
Ovidiu Burca sa impacat cu jucatorii lui Dinamo Legatura dintre mine si echipa va fi mai puternica Ce a spus despre restantele salariale
Ovidiu Burcă a vorbit despre situația de la Dinamo la finalul partidei cu CSO Plopeni, 1-1. Sursă foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Dinamo a jucat astăzi, 25 ianuarie, al doilea meci amical al iernii contra celor de la CSO Plopeni, scor 1-1. La finalul partidei, Ovidiu Burcă a vorbit pe larg despre situația din cadrul clubului din Ștefan cel Mare și a tras concluziile meciului de la Buftea.

Dinamo nu a câștigat nici al doilea meci amical al iernii: „Nu ne interesează foarte mult rezultatele”

Dinamo a remizat în ambele partide amicale disputate până acum cu Păulești și Plopeni, însă Ovidiu Burcă este de părere că echipa pe care o pregătește s-a antrenat bine. „În acest moment nu ne interesează foarte mult rezultatele. Am avut un volum mare de lucru

ADVERTISEMENT

Luni am avut două antrenamente tari, iar în aceste condiții pot spune că ne-am prezentat decent. Chiar și așa, când joci la Dinamo nu există meciuri amicale. Încercăm să abordăm toate meciurile la victorie, chiar și cu acest grad de oboseală ridicat.

Azi, am pierdut o repriză, am câștigat una. Important e să ne prezentăm bine când trebuie”, a declarat Ovidiu Burcă, la finalul meciului amical. În ultima perioadă, lucrurile au scăpat de sub control la Dinamo, FANATIK dezvăluind în exclusivitate greva jucătorilor de pe 16 ianuarie.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Burcă, dezvăluiri despre situația de la Dinamo: „Lucrurile s-au liniștit”

Deși probleme financiare sunt departe de a fi rezolvate, Ovidiu Burcă a dezvăluit că lucrurile la Dinamo s-au liniștit. Totodată, tehnicianul „câinilor roșii” a precizat că oficialii dinamoviști mai au de plătit un singur salariu restant.

„Cred că în acest moment e doar un salariu restant. Nu aș vrea să vorbesc mult de lucrurile astea, pentru că nu e problema mea. Lucrurile sunt într-o zonă de decentă normalitate. Nu e totul perfect, dar suntem OK. În cazul meu și al staff-ului, lucrurile sunt OK.

ADVERTISEMENT

Lucrurile s-au liniștit. Acum trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. Suntem pe drumul bun. Simt că lucrurile sunt în regulă. Jucătorii mă cunosc mai bine după acest episod. Legătura dintre mine și echipă va fi mai puternică.

Lucrurile trebuie să se rezolve. Suntem într-o procedură de reorganizare financiară. Da, apasă, dar aceasta e situația. Noi trebuie să ne antrenăm și să jucăm cât mai bine. 

ADVERTISEMENT

Avem liniște pentru că avem DDB-ul în spate. Asta e o plasă de siguranță. De când a venit Cortacero a existat o incertitudine. Dar e aproape să se termine. Lucrurile nu mai pot continua așa. Se dorește să se aprobe noul plan de reorganizare. După aceea s-ar tăia din datorii, iar clubul ar fi mai interesat pentru investitori”, a mai spus Ovidiu Burcă.

DDB au pus în aplicare o nouă modalitate pentru a strânge bani la Dinamo: „E un succes major”

Așa cum a precizat Ovidiu Burcă, DDB reprezintă o mână de ajutor esențială prin care Dinamo reușește să strângă bani. Astfel, fanii acționari au apelat la o nouă metodă prin care să vireze bani în conturile clubului din Ștefan cel Mare.

O parte din fani au început deja să își redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Dinamo, iar președintele Eduard Ziriakus Galan a vorbit despre noua inițiativă a suporterilor alb-roșii. „Formularul 230 e o chestie pe care acum o dezvoltăm și tocmai ce am pornit-o. E un succes major deja în sensul că în 24 de ore au fost completate 750 de formulare, plus alte sute care au fost depuse fizic.

Am ajuns până acum la 2.500 de formulare în patru zile. Jucătorii, staff-ul lui Ovidiu Burcă și angajații clubului vor redirecționa de asemenea impozitul pe venit. Vrem să ajungem la 55.000 de formulare”, a precizat Eduard Ziriakus Galan în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT