Ovidiu Hațegan a fost operat la Timișoara după ce, în cursul zilei de duminică, a simțit dureri puternice în zona pieptului. Ajuns la spital, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și i s-a montat un stent.
Pentru cel mai bine cotat arbitru român este posibil să fie finalul carierei, având în vedere severitatea problemei de sănătate. Incidentul a survenit cu câteva luni înainte ca FIFA să anunțe corpul de arbitri care vor oficia la Campionatul Mondial.
Pe lista scurtă se află doi arbitri români: Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs. Hațegan avea șanse mari să oficieze meciuri la Campionatul Mondial din Qatar, singura competiție majoră la care nu a ajuns până în acest moment.
Și în urmă cu patru ani, Ovidiu Hațegan a ratat prezența la Campionatul Mondial, însă atunci a fost implicat într-un scandal uriaș, fiind acuzat de nord-irlandezi că a viciat rezultatul și, implicit, calificarea, în meciul de baraj cu Elveția.
Din cauza acelui scandal, a ratat turneul final din Rusia. Hațegan are în palmares meciuri la două turnee finale europene: Euro 2016 și Euro 2020 și spera ca în 2022 să oficieze meciuri la primul său Campionat Mondial.
Ovidiu Hațegan a fost arbitru de rezervă la meciul dintre Țara Galilor și Austria, încheiat 2-1. Confruntarea s-a disputat pe 24 martie, cu trei zile înainte ca centralului să i se facă rău și să se interneze la spital.
Arbitrul din Arad nu a condus niciun meci din actuala ediție de play-off, ultima confruntare din Casa Pariurilor Liga 1 fiind cea din penultima etapă a sezonului regulat dintre FC Argeș și FCSB, scor 1-0.
Ovidiu Hațegan a avut o perioadă mai aglomerată, cu meciuri arbitrate și în campionatul Arabiei Saudite. Astfel, “centralul” arădean activa pe patru fronturi, cu meciuri conduse în: cupele europene, Casa Pariurilor Liga 1, Arabia Saudită și confruntări inter-țări.
Cel mai probabil, sezonul lui Ovidiu Hațegan este încheiat. El va rămâne internat până la finalul săptămânii, iar apoi va începe procesul de recuperare. Însă, în acest moment, este pusă sub semnul întrebării continuarea carierei.