Fotbal international

Ovidiu Haţegan, la al 21-lea meci în grupele Ligii Campionilor! Va arbitra derby-ul zilei

17.09.2019 | 17:28
Ovidiu Hategan la al 21lea meci in grupele Ligii Campionilor Va arbitra derbyul zilei

Ovidiu Haţegan va arbitra al 21-lea meci din carieră în grupele Ligii Campionilor şi este în cel mai bun moment al carierei. Românul a fost delagat la derby-ul Borussia Dortmund – Barcelona, cea mai tare partidă a zilei din prima etapă a UEFA Champions League.

Ovidiu Haţegan revine în grupele Ligii Campionilor

Marţi, de la ora 22:00, Borussia Dortmund – Barcelona se va juca în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, iar meciul va fi arbitrat de Ovidiu Haţegan. Românul a ajuns la cel de-al nouălea sezon sezon în care primeşte cel puţin o partidă în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.

Ovidiu Haţegan a debutat în grupele Ligii Campionilor în urmă cu opt ani, în sezonul 2011-2012, când a fost delegat la meciul APOEL – Şahtior Doneţk 0-2. Românul arbitrase în aceeaşi stagiune şi prima partidă în faza preliminariilor, când a împărţit dreptatea în Shkendija – Partizan Belgrad 0-1. În sezonul trecut, arbitrul de 39 de ani a primit patru meciuri în grupele UEFA Champions League, acesta fiind recordul personal de partide în UCL.

  • sezonul 2011-2012 – 1 meci
  • sezonul 2012-2013 – 1 meci
  • sezonul 2013-2014 – 3 meciuri
  • sezonul 2014-2015 – 2 meciuri
  • sezonul 2015-2016 – 3 meciuri
  • sezonul 2016-2017 – 3 meciuri
  • sezonul 2017-2018 – 3 meciuri
  • sezonul 2018-2019 – 4 meciuri
Ovidiu Haţegan, la al 21-lea meci în grupele Ligii Campionilor
Ovidiu Haţegan, la al 21-lea meci în grupele Ligii Campionilor

O arbitrează pe Barcelona pentru a patra oară în Liga Campionilor

Meciul Borussia Dortmund – Barcelona va fi cel de-al patrulea pentru Ovidiu Haţegan în care îi arbitrează pe catalani. Până acum, românul a fost un talisman pentru formaţia de pe Camp Nou, care nu a primit niciun gol în precedentele trei partide în care arbitrul român va fi la centru.

În sezonul trecut, Barcelona a învins-o pe Inter, scor 2-0, în etapa a 3-a din grupele Ligii Campionilor 2018-2019. De altfel, catalanii, cu Ovidiu Haţegan la centru, au obţinut una dintre cele mai clare victorii în UEFA Champions League: 7-0 cu Celtic în sezonul 2016-2017. În stagiunea 2017-2018, Barcelona se impunea pe terenul lui Sporting, scor 1-0, meci la care arbitrul din Carei a fost delegat.

  • 10 meciuri a arbitrat Ovidiu Haţegan în sezonul 2018-2019 din cupele europene
Ovidiu Haţegan, la al 21-lea meci în grupele Ligii Campionilor
Ovidiu Haţegan, la al 21-lea meci în grupele Ligii Campionilor

Nicolae Rainea şi Ion Crăciunescu au ajuns până în finală

La nivel de competiţii europene intercluburi, Ovidiu Haţegan a ajuns până în semifinalele Europa League, performanţă bifată în sezonul trecut, când a arbitrat returul Chelsea – Eintracht Frankfurt 1-1.

Nicolae Rainea este cel mai galonat arbitru român, cu trei finale europene. Fostul mare cavaler al fluierului a oficiat în returul finalei Cupei UEFA 1977-78 (PSV – Bastia 3-0), returul Supercupei Europei 1978 (Liverpool – Anderlecht 2-1) şi finala Cupei Campionilor Europenei 1982-1983 (Hamburg – Juventus 1-0). Ion Crăciunescu este al doilea arbitru român care a bifat o finală europeană, acesta fiind la centru în Ajax – AC Milan 1-0, ultimul act al Ligii Campionilor 1994-1995.