Fotbal international

Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs au dat lovitura: vor arbitra la Euro 2020! Fanatik confirmat

21.04.2021 | 19:42
Ovidiu Hategan si Istvan Kovacs au dat lovitura vor arbitra la Euro 2020 Fanatik confirmat
ADVERTISEMENT

Vești bune pentru Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs. Cei doi vor arbitra la Campionatul European din 2020, anunțul oficial fiind făcut pe site-ul UEFA.

Istvan Kovacs va arbitra și în această seară, miercuri, 21 aprilie, partida dintre Sepsi și CFR Cluj, din a doua etapă a play-off-ului Ligii 1.

ADVERTISEMENT

De cealaltă parte, Ovidiu Hațegan a fost criticat pentru ultima partidă arbitrată în Champions League, meciul dintre Manchester City și Borussia Dortmund, însă a fost pus și el pe listele UEFA.

Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs vor arbitra la EURO 2020

Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs au fost anunțați că vor arbitra la Campionatul European din 2020, conform site-ului oficial UEFA, așa cum a anunțat în exclusivitate FANATIK în luna martie.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Hațegan îi va avea asistenți pe Sebastian Gheorghe și Radu Ghinguleac, în timp ce Istvan Kovacs va fi ajutat de la margine de Vasile Florin Marinescu și Mihai Ovidiu Artene.

Lista completă a arbitrilor de la EURO 2020:

  • Felix Brych (Germania)
  • Cüneyt Çakır (Turcia)
  • Carlos Del Cerro Grande (Spania)
  • Andreas Ekberg (Suedia)
  • Orel Grinfeeld (Israel)
  • Ovidiu Alin Hategan (România)
  • Sergei Karasev (Rusia)
  • Istvan Kovacs (România)
  • Bjorn Kuipers (Olanda)
  • Danny Makkelie (Olanda)
  • Antonio Miguel Mateu Lahoz (Spania)
  • Michael Oliver (Anglia)
  • Daniele Orsato (Italia)
  • Artur Manuel Ribeiro Soares Dias (Portugalia)
  • Daniel Siebert (Germania)
  • Anthony Taylor (Anglia)
  • Clément Turpin (Franță)
  • Slavko Vinčić (Slovenia)
ADVERTISEMENT

Ovidiu Hațegan, abslovit de acuzele rasiste de la PSG – Istanbul Bașakșehir

Ovidiu Hațegan a fost arbitrul central de la partida dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, în care turcii l-au învinovățit pe el și pe Sebastian Colțescu de rasism.

În urma unei anchete UEFA, s-a dovedit nevinovăția lui Ovidiu Hațegan, care a mai arbitrat de la acel incident un alt meci în Champions League. Sebastian Colțescu a fost declarat și el nevinovat din perspectiva rasismului, însă a fost sancționat pentru conduită necorespunzătoare.

ADVERTISEMENT

În anul 2016, Ovidiu Hațegan devenea primul “central” român convocat de UEFA la un campionat european după 28 de ani. Anterior, Ioan Igna a fost convocat la Campionatul European din 1988.

  • 36 de ani este vârsta lui Istvan Kovacs
  • 40 de ani este vârsta lui Ovidiu Hațegan
ADVERTISEMENT